Adrian Streinu-Cercel, demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a MS. Cine i-a luat locul
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, la Timişoara, că Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătăţii.
„Domnul profesor Streinu-Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID, era chiar preşedinte, Noi avem discuţii, sunt propuneri, chiar şi aceste propuneri le gândim, dar n-am putut să fiu de acord cu dânsul, de asta am spus gândim şi oportunităţi, protejăm persoanele vârstinice, dar nu pot fi de acord. Aparitia acelui plan de vacanţă n-a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri. De altfel, decizia a fost de a-l demite din funcţia de preşedinte al acestei comisii şi i-am comunicat şi dânsului acest lucru, Comisia Ştiinţifică de la nivelul Ministerului, nemafăcând parte şi nemaifiind nici preşedinte”, a spus Nelu Tătaru.
În locul acestuia, la conducerea Comisiei a fost numită Adriana Pistol, şefa IPSP, a mai anunţat ministrul Sănătăţii.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a avut, marţi, o reacţie virulentă la adresa planului lui Adrian Streinu-Cercel, spunând că în ţara noastră nu vor fi impuse măsuri totalitare, iar un astfel de plan este „inacceptabil”.
„Într-un astfel de plan cineva propunea de exemplu, o măsură aberantă, altfel nu pot să îi spun, cum că persoanele peste 65 de ani să fie carantinate, ba chiar să fie luate de acasă şi duse într-o anumită zonă de carantină”, a spus Ioahnnis, potrivit Mediafax.
„Astfel de planuri prost gândite şi prost prezentate nu fac decât să inducă panică în populaţie şi panica este ultimul lucru de care avem nevoie”, a mai spus preşedintele.
În proiectul propus de Adrian Streinu Cercel apare o nouă categorie de risc, şi anume 40-65 de ani. Bătrânii ar trebui să mai stea izolaţi încă 12 săptămâni.
Pentru categoria de 65 de ani măsurile imediate propuse de şeful de la „Matei Balş” sunt „izolarea la domiciliu pentru următoarele 12 săptămâni – indiferent cum se cheamă domiciliu (casă proprie, relocare într-o casă liberă sau relocare instituţionalizată), susţinerea acestor persoane, respectând cu stricteţe măsurile de distanţare socială, pe toată această durată”.
Potrivit documentului, „susţinerea va fi efectuată fie de rudele directe, indirecte fie de autorităţi şi cu ajutorul ONG-urilor”, iar monitorizarea să fie realizată de poliţia locală şi autorităţile locale.
Pentru noua grupă de risc apărută, cei între 40 – 65 de ani, proiectul lui Cercel prevede „izolare totală” acolo unde este posibil (în cazul activităţilor de serviciu neesenţiale pentru funcţionarea în caz de pandemie, respectiv acolo unde se poate lucra de acasă) şi decalarea programului de lucru astfel încât să înceapă munca la 7.30.
Adriana Pistol, după ce a fost pusă în locul lui Streinu-Cercel: Nu trăim vremuri foarte liniştite
Noul şef al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătăţii, dr. Adriana Pistol, spune că numirea este o provocare, pentru că „nu trăim vremuri foarte liniştite”.
Noul şef al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătăţii este medicul Adriana Pistol, care a fost până acum directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
„Întâi de toate să setăm care sunt priorităţile acestei Comisii, este o Comisie ştiinţifică, şi să analizăm toate domeniile pe care le considerăm prioritare, astfel încât să facem nişte propuneri concrete Ministerului Sănătăţii (…). Garantat, fiecare dintre specialităţi a identificat deja nişte nevoi”, a spus dr. Adriana Pistol.
Noua şefă a Comisiei spune că numirea este o provocare.
„(Numirea reprezeintă – n.r.) o responsabilitate morală întâi de toate, mai ales că în componenţa acestei Comisii se află profesonişti de marcă, şi, sigur că îmi înţeleg rolul înainte de toate, pe lângă aportul pentru că sunt epidemiolog, în primul rând organizatoric şi de coordonare a unui grup de oameni care or să-şi exprime opiniile profesionale, aşa văd această Comisie. (…) Este o provocare, nu trăim vremuri foarte liniştite, noi lucrăm aici la Institutul Naţional aproape full time, orice altă provocare poate fi uneori aşa un pic disturbatoare, dar până la urmă este ceva ce este normal”, a mai spus Adriana Pistol.