Virusologul Molnar Geza: România nu stă bine la capitolul testare

23 04. 2020, 16:00

România a făcut, de la începutul crizei de COVID-19, 101.552 de teste, care înseamnă 5.279 de teste la un million de locuitori. În medie, într-o zi, s-a ajuns la efectuarea a aproape 5.000 de teste, uneori chiar mai puţin. Specialiştii din domeniul sănătăţii spun că este prea puţin.

„Eu am fost unul din cei care am susţinut extinderea testărilor. Nu stăm bine la capitolul testare, dar repet ar fi bine să facem cele 6.000 de teste pe zi, cât avem capacitatea. Măcar acelea. Dar dacă mergem tot aşa cu ţărâita, ba îi testăm doar pe cei din zonele roşii, apoi ba îi testăm pe cei din focarele din spitale, nu este cea mai bună variantă în gestionarea unei epidemii”, a declarat virusologul Molnar Geza.

Autorităţile au tot avut explicaţii pentru testarea slabă din România, spune virusologul.

„Prima dată nu s-au făcut testări pentru că nu am avut aparate. Al doilea aspect a venit, acum avem aparate, că s-au găsit de fapt şi la noi, la tubeculoză sau în alte spaţii. Apoi a urmat că nu avem personal pregătit. Acum aud că nu se trimit destul probe de către medici”, a povestit Molnar Geza, potrivit  Mediafax.

În timp ce România bâjbâie la testare, alte state excelează. Israelul, de exemplu, un stat cu 8.8 milioane de locuitori, testează de aproximativ 5 ori mai mult decât România.

În Israel s-au făcut de la începutul crizei 240.303 teste, adică 27.763 de teste la un million de locuitori.

Testarea este şi motivul pentru care Israelul are doar 22 de morţi la un million de locuitori. comparativ România are 26, Germania 61, Franţa 319, iar Italia are 408 persoane decedate din cauza COVID-19 la un million de locuitori.

Care este reţeta Israelului şi de ce nu învăţăm mai mult de la ei?

„Israelul foloseşte pentru supraveghere tehnica de testare prin polling, care este foarte bună. Iei mostre de saliva de la un grup mai mare, de 10-30 de oameni, dacă ies negative mergi mai departe, dacă nu, treci la testarea Real Time PCR. E o tehnică foarte bună la care ar trebui să ne gândim şi noi”, a mai declarat Geza Molnar.

Testarea prin polling se practică într-un singur oraş din România, în Oradea, aşa cum povestea primarul oraşului Ilie Bolojan. „Noi am recurs la acest tip de testare importat din Israel şi îl folosim în centrele de carantină sau în spitale la personalul care nu este în prima linie în lupta cu COVID 19”, declara Ilie Bolojan primarul din Oradea.