Ce au ajuns să facă indienii în propriile locuinţe în timpul carantinei
Autorităţile din India au decis extinderea perioadei de izolare până în dată de 3 mai, ceea ce în mod evident dă naştere multor probleme, mai ales pentru una dintre cele mai populate naţiuni de pe glob. Una dintre acestea, nu neapărat neaşteptată, este legată de alcool, nu cel sanitar, pentru dezinfectarea suprafeţelor, ci cel pentru băut. Vice notează că, în ultima perioadă, căutările pe Google legate de producerea alcoolului la domiciuliu au crescut.
Această criză a băuturilor alcoolice este cauzată de către reglementările autorităţilor care nu au considerat magazinele care vând astfel de produse drept „esenţiale”. Ce-i de făcut în această situaţie? Pentru cei care îşi permit, există o piaţă neagră a alcoolului. Totuşi, sunt şi mulţi care nu îşi permit preţurile tot mai mari cerute de către comercianţii care vor să exploateze această situaţie.
Pentru cei cu venituri reduse rămâne posibilitatea producerii propriului alcool sau consumarea băuturilor tradiţionale, produse în zonele rurale precum hoch sau desi daru. Din nefericire, astfel de băuturi produse în condiţii improprii şi fără supraveghere din partea unui specialist au un conţinut ridicat de alcool metilic, un compus care a dus, în India, la moartea a mii de persoane.
Unele state din India au decis să permită deschiderea unor magazine de băuturi care comercializează băuturi alcoolice şi asta deoarece au fost raportate jafuri ale unor astfel de stabilimente care au fost închise.
Citeşte şi: