Peste 117 milioane de copii riscă să nu aibă acces la vaccinul contra rujeolei din cauza COVID-19
„În această perioadă plină de provocări, Iniţiativa împotriva Rujeolei şi Rubeolei (IRR) îşi exprimă solidaritatea faţă de familii, comunităţi, guverne şi serviciile de urgenţă, alăturându-se partenerilor globali din domeniul imunizării şi al sănătăţii, inclusiv celor din cadrul Alianţei Globale pentru Vaccinuri şi Imunizare (Gavi) şi al Iniţiativei Globale pentru Eradicarea Poliomielitei (GPEI), în demersurile comune şi lupta împotriva ameninţării reprezentate de COVID-19. Pandemia ce a cuprins întregul glob necesită eforturi concertate şi alocarea de resurse pentru a oferi protecţie personalului medical din prima linie de pe întreg mapamondul, nevoit să facă faţă şi să răspundă acestei noi ameninţări. Totodată, trebuie să susţinem şi eforturile menite să protejeze serviciile esenţiale ce asigură imunizarea în prezent şi pe viitor”, arată comunicatul UNICEF, transmis miercuri.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a publicat noi recomandări aprobate de Grupul consultativ strategic al experţilor din domeniul imunizării pentru a ajuta ţările să sprijine activităţile de imunizare în timpul pandemiei de COVID-19. Documentul recomandă ca guvernele să oprească temporar campaniile de imunizare preventivă acolo unde nu există un focar activ al unei boli ce poate fi prevenită prin vaccinare. Partenerii din cadrul IRR, printre care se numără Crucea Roşie Americană, Centrele pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor din Statele Unite ale Americii, UNICEF, Fundaţia Naţiunilor Unite şi OMS, sunt întru totul de acord cu aceste recomandări. În plus, îndemnăm ţările să continue imunizarea de rutină, garantând în acelaşi timp siguranţa comunităţilor şi a lucrătorilor sanitari. De asemenea, recomandările solicită guvernelor să realizeze o atentă analiză a riscurilor şi beneficiilor atunci când iau în calcul decalarea campaniilor de vaccinare ca răspuns la epidemie, cu posibilitatea amânării acestora acolo unde riscul transmiterii COVID-19 este considerat a fi extrem de mare.
„În cazul dificilei alegeri de a întrerupe acţiunile de vaccinare din cauza răspândirii COVID-19, îndemnăm liderii să intensifice eforturile de identificare a copiilor nevaccinaţi, astfel încât populaţia cea mai vulnerabilă să beneficieze de vaccinuri împotriva rujeolei imediat ce va fi posibil acest lucru. Deşi ştim că sistemele sanitare şi cei care lucrează în prima linie vor fi extrem de solicitaţi în timpul ameninţării reprezentate de COVID-19 şi ulterior, este esenţial să se continue acordarea tuturor serviciilor de imunizare, inclusiv a vaccinării împotriva rujeolei, pentru a salva vieţi, altfel putându-se înregistra decese din cauza unor boli ce pot fi prevenite prin imunizare”, susţine sursa citată.
IRR arată că înţelege necesitatea de a proteja comunităţile şi personalul medical împotriva COVID-19 prin întreruperea campaniilor de masă acolo unde riscurile îmbolnăvirii sunt mari.
„Totuşi, aceasta nu ar trebui să permită ca nevaccinarea copiilor să devină o stare de fapt. Trebuie depuse eforturi imediate la nivel local, naţional, regional şi global în vederea eliminării decalajului imunitar ce poate constitui un teren fertil pentru rujeolă, asigurându-se că sunt disponibile vaccinuri şi că acestea ajung la copii şi la persoanele vulnerabile, cât mai repede cu putinţă, pentru a putea fi în siguranţă”, explică sursa arătată anterior.