Medicul Vasile Astărăstoae: Peste 30% dintre români s-au imunizat deja la coronavirus
Până acum, cel puţin 30% din populaţie, respectiv 4-5 milioane de români, s-au imunizat deja faţă de coronavirus, consideră medicul Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor.
„Am o reţinere cu privire la date. Raportările sunt diferite. După părerea mea cred că în momentul de faţă cel puţin 30% din populaţie s-a imunizat. 4-5 milioane sunt imunizate deja”, a declarat Astărăstoae la Marius Tucă Show.
Acesta a mai spus că nu crede că virusul va suferi mutaţii, însă nu e o variantă pe care o exclude.
Legat de o eventuală mutaţie, Astărăstoae crede că „trebuia să apară până prezent. Suntem la mijlocul pandemiei. Dar nu putem garanta.”
În opinia sa, în România s-au manifestat forme uşoare ale virusului.
Vasile Astărăstoae: Nu este sfârşitul lumii, această pandemie va trece la fel ca toate celelalte
Fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România a criticat dur măsurile luate de autorităţi pentru a limita răspândirea coronavirusului. Specialistul a subliniat că măsura izolării nu este una potrivită.
„Virusul nu merge cu pasaport. Nu putem să-l oprim la graniţă. Ne facem mai mult rău pentru că ne dăm un sentiment de siguranţă . Cea mai simplă masură este să ne spălam pe mâini şi sa evitam aglomeraţiile. Carantina ultra-dură care a fost impusă în China, fără pic de umanism şi care a încălcat toate drepturile omului tot nu a oprrit virusul să se răspândească în întreaga lume. Carantina care s-a introdus în nordul Italiei tot nu a oprit virusul”, a mai spus Vasile Astărăstoae, la „Marius Tucă Show”, potrivit Mediafax.
Cu o carieră de aproape patru decenii, Astărstoae a subliniat că virusul nu este la fel de grav ca alte maladii.
„Virusul acesta are niste caracteristici pe care încă nu le cunoaştem dar are un mare avantaj, acela că nu e de o gravitate majora. Nici nu se compara cu Ebola, spre exemplu. Măsurile trebuie să fie raţionale”, a adăugat fost preşedinte al Colegiului Medicilor.
Medicul a criticat politicienii populişti şi a subliniat că economa trebuie repornită.
„Asimptomaticii pot merge la muncă. Cand o persoana prezintă simptome se va trata şi se va izola la domiciliu. Îşi ia concediu de 14 zile pentru că este o boala si nimic altceva. S-ar putea ca cei care nu mor de coronavirus să moară de foame. Poate că exagerez, dar asta este imaginea pe care o am acum în minte. Noi încurajam instaurarea unor regimuri autoritare care ne vor încalca drepturile”, a adăugat sursa citată.