China vrea să interzică consumul de carne de câine
În proiect se precizează că, dat fiind „progresul civilizaţiei umane” precum şi preocuparea pentru bunăstarea animalelor şi pentru prevenirea transmiterii bolii de la animale la oameni, Ministerul Agriculturii din China a exclus câinii din lista animalelor ce pot fi crescute pentru consumul uman.
În document, câinele este denumit un „prieten al omului”, care, la nivel internaţional nu este considerat sursă de hrană.
Recent, oraşul Shenzen a interzis în premieră consumul de carne de pisică şi de câine, o măsură ce ar putea fi extinsă şi în alte zone ale ţării, potrivit Mediafax.