Orban: Dacia şi Renault vor produce ventilatoare mecanice
Premierul Ludovic Orban a anunţat la Radio România Actualităţi că în acest moment, deşi au fost contractate peste 400 de ventilatoare mecanice, atât de necesare în lupta cu COVID 19, acestea nu au mai ajuns în România pentru că mai multe state au pus restricţii.
O veste bună vine din partea companiilor Dacia si Renault, care vor începe să producă ventilatoare mecanice, a declarat Ludovic Orban.
„În ceea ce priveşte ventilatoarele, nu am reuşit încă, deşi avem contractate în momentul de faţă peste 400 de ventilatoare. Trebuie să ştiţi că în perioada aceasta au apărut foarte multe decizii ale statelor care au introdus restricţii la export şi foarte multe dintre contractele pe care le-am avut, au fost afectate de aceste restricţii la export. Practic, în momentul de faţă, la Ministerul Apărării a fost validat un prototip de ventilator care este supus testărilor şi sper să începem să producem cât mai curând. De asemenea, în relaţii cu o companie americană care ne-a pus la dispoziţie proiectul de fabricaţie şi cu parteneri din România, cum ar fi Dacia, Renault, încercăm să pornim producţia de ventilatoare în România”, a spus Orban.
Premierul a adăugat că, alături de Raed Arafat, s-a decis colectarea tuturor ventilatoarelor care au diferite defecţiuni pentru a fi reparate, astfel încât să existe capacitatea de a pune în funcţiune cel puţin 100 de noi ventilatoare.
Producţia maşinilor Dacia, la Mioveni, repornită în luna mai
Producţia de maşini în uzinele Dacia de la Mioveni va fi reluată la începutul lunii mai. După Paşti, se reia activitatea în Uzina Mecanică şi Şasiuri.
Joi, sindicaliştii din uzinele Dacia de la Mioveni şi reprezentanţii patronatului au semnat un acord privind reluarea activităţii în fabrică.
Potrivit reprezentanţilor angajaţilor, oamenii se pot întoarce la muncă doar în condiţii de siguranţă, aşa că s-a stabilit ca întreaga activitate de producţie de maşini să fie reluată începând cu data de 4 mai.
„Noi am analizat ce se întâmplă în România. Am văzut cam cum se prevede problema pandemiei şi am dat răgaz angajatorului nostru, Dacia, să facă toate condiţiile pentru a relua în condiţii de securitate activitatea pentru toţi salariaţii”, a declarat Nicolae Paveslescu, lider sindicatul Dacia, citat de Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor sindicatului din fabrica Dacia, a doua zi după Paşte, 250 de oameni din cei peste 4.000 de salariaţi din Uzina Mecanică şi Şasiuri vor începe producţia de motoare şi cutii de viteză.
Tot atunci, alţi 190 de oameni vor începe să lucreze în departamentul „presaj”, unde se produce o parte din piesele folosite la fabricarea autoturismelor.
Pavelescu spune că cei 440 de angajaţi care vor începe lucrul mai devreme vor veni la serviciu pe bază de voluntariat, iar angajaţii din categoria de risc, predispuşi îmbolnăvirii cu COVID-19, vor sta acasă.
„Fabricaţia de automobile se reia în data de 4 mai. În schimb, la uzina de mecanică, a doua zi după Paşti, vor începe lucrul 250 de oameni, într-o singură echipă. În zona de vehicule, va lucra
Potrivit unor surse din cadrul uzinelor Dacia, până la reluarea integrală a activităţii, angajaţii Dacia vor sta acasă în condiţiile negociate în contractul colectiv de muncă.
În fabrica Dacia lucrează peste 13.000 de oameni, iar activitatea a fost oprită în luna martie.
Dacia a transmis un comunicat de presă în care arată că, în acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni.
Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat:
– Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru
– Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în 2 schimburi
Din data de 4 mai, vor reîncepe activităţile ambelor uzine.
Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajaţii vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor.
Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea.