Imaginea unei tardigrade ”disco”, premiată la un concurs internaţional de fotografie – FOTO

12 04. 2020, 16:00

O imagine a unei tardigrade, al cărei interior a fost expus, sub microscop, printr-un show psihedelic de lumini, a fost desemnată câştigătoare a premiului regional al concursului internaţional „Olympus Image of the Year 2019”.

Fotografia a fost realizată de Tagide deCarvalho, din cadrul Universităţii din Maryland, Baltimore (SUA).

Credit foto: Tagide deCarvalho / Olympus Image of the Year Award

Interiorul acestui organism microscopic, cunoscut şi sub denumirea de „urs de apă”, este evidenţial printr-un joc de lumini fluorescente, care strălucesc precum cele din discoteci.

Desfăşurată în fiecare an, competiţia internaţională premiază, la mai multe categorii, „cele mai bune imagini ale ştiinţei vieţii din întreaga lume”, care îmbină, sub microscop, frumuseţea artistică cu impactul vizual, potrivit Live Science.

Cercetătoarea Tagide deCarvalho a afirmat că, din momentul în care a văzut „acest specimen plin de culoare”, a ştiut că „va fi o imagine remarcabilă”. „Îmi place să împărtăşesc cu alţi oameni lucrurile fascinante pe care le văd sub microscop”, a mai spus deCarvalho.

Tardigradele, cele mai rezistene creaturi de pe Terra şi chiar din spaţiu, sunt în cea mai mare parte animale transparente, astfel că sub microscop nu arată prea multă culoare. Ce a ajutat-o pe Tagide deCarvalho să obţină imaginea premiată au fost mai multe pete fluorescente care au surprins nu numai o infuzie de culoare, ci şi organele ursului de apă.

„Sunt încântată de această imagine deoarece culorile fluorescente pe care le-am folosit îţi permit să vezi tractul  digestiv al tardigradelor, inclusiv gura şi stomacul plin cu hrană”, a precizat aceasta.

Credit foto: Ainara Pintor / Olympus Image of the Year Award

În timp ce tardigrada a adus Americii premiul regional, marele premiu „Global Image of the Year” a fost câştigat de Ainara Pintor, doctorand în biomedicină şi biologie moleculară la Centrul Basc pentru Biofizică din Spania. Acesta a realizat o fotografie şi mai colorată: o secţiune a creierului unui şoarece, colorată fluorescent.

„Sunt peste 70 de milioane de neuroni în creierul unui şoarece. Este un exemplu a ce putem vedea prin hipocamp într-un singur creier”,  a afirmat Ainara Pintor. Potrivit descrierii făcute de aceasta, în imagine se pot observa neuronii de culoare verde, nucleii celulari de culoare albastru, în timp ce proteinele asociate grăsimii sunt roşii.

Toate imaginile câştigătoare le puteţi vedea pe site-ul  Olympus Image of the Year 2019.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Cercetătorii au explicat mecanismul care face tardigradele să supravieţuiască razelor X

Puternicele tardigrade au totuşi o slăbiciune

Indestructibilii monstri ai apelor (FOTO)

O nouă specie a vietăţii ce ar putea rezista Apocalipsei