Un dispozitiv flexibil ar fi mai eficient în transplantarea celulor la diabetici
Medicii explică faptul că transplantarea celulelor care produc insulină pentru a ţine sub control nivelul de zahăr din sânge reprezintă o alternativă promiţătoare, dar care prezintă şi un risc major: respingerea acestor celule de către organism. În mod obişnuit, în această situaţie, pentru a reduce riscul de respingere a masei de celule transplantate medicii administrează medicamente imunosupresoare.
Cercetătorii de la MIT propun însă o nouă abordare: un dispozitiv flexibil în care celulele să fie protejate de răspunsul negativ al sistemului imunitar, dar care să permită transportul oxigenului şi nutrienţilor către celulele. De asemenea, această idee ar putea fi adoptată şi pentru alte tipuri de celule ale căror secreţii sunt importante pentru funcţionarea optimă a organismului, notează Medicalxpress.
„Ne-am imaginat o fabrică de medicamente vii pe care să o putem implanta în pacienţi, care ar putea secreta insulină în funcţie de ce au nevoie aceştia. Sperăm că o astfel de tehnologie ar putea fi folosită pentru a trata multe boli diferite, inclusiv diabetul”, explică Daniel Anderson, cercetător al MIT.
Pentru a proteja celulele transplantate, oamenii de ştiinţă le-au plasat într-un dispozitiv din elastomer pe bază de silicon şi o membrană poroasă: „Are aproape aceeaşi rigiditate ca şi ţesuturile şi o facem suficient de subţire o putem aplica pe organe”, declară Suman Bose, autor al studiului.
Suprafaţa dispozitivului este acoperită cu o moleculă mică numită THPT, studiile anterioare au demonstrat că aceasta împiedică apariţia fibrozei, un răspuns al corpului în faţa atacului de către obiecte străine.
„Aceasta este a opta lucrare publicată în Nature de echipa noastră în ultimii patru ani, elucidând aspecte fundamentale cheie ale biocompatibilităţii implanturilor. Sperăm şi credem că aceste descoperiri vor duce la noi implanturi super-biocompatibile pentru a trata diabetul şi multe alte boli în anii următori”, declară dr. Robert Langer, profesor al MIT şi autor al studiului.
Studiul a fost publicat în Nature Biomedical Engineering.
Citeşte şi:
Un tratament cu ultrasunete asupra şoriceilor de laborator promite un leac pentru diabet
Modul în care ADN-ul este „împachetat” în celulele albe poate cauza diabetul