Coronavirusul ar fi apărut în Italia la un târg de îngheţată unde s-au aflat şi firme din Wuhan
Târgul de îngheţată Sigep din Rimini s-a desfăşurat în perioada 18-22 ianuarie. Potrivit publicaţiei Giornale di Rimini, standul oraşului chinez Wuhan, unde a izbucnit pandemia de coronavirus, a fost lângă cel al localităţii italiene Codogno, în pavilionul B3 al târgului.
În Codogno a apărut primul caz confirmat de contagiere de pe teritoriul italian. Anterior, în Italia fuseseră confirmate două cazuri de coronavirus la turişti chinezi care se deplasaseră într-o excursie prin nordul ţării.
Este imposibil de stabilit dacă acesta este locul în care s-a transmis epidemia în Codogno, dar ipoteza ar fi de interes pentru ancheta epidemiologică, notează Giornale di Rimini, potrivit Mediafax.
Presa chineză: Noul coronavirus îşi are originile în Italia
Anterior acestei ipoteze, presa chineză a legat originea pandemiei coronavirusului cu Italia, după ce un profesor din Milano a declarat că medicii italieni au văzut cazuri de pneumonie „foarte ciudate” încă din noiembrie.
Folosindu-se de aceste declaraţii, Beijing a respins datele potrivit cărora oraşul Wuhan a fost locul în care a izbucnit focarul ce a dus apariţia pandemiei de COVID-19.
Publicaţii precum The Global Times şi CCTV au publicat declaraţiile profesorul italian Giuseppe Remuzzi. Acesta spunea că boala ar fi putut circula în Italia cu câteva luni înainte ca informaţiile privind focarul din Wuhan să devină cunoscut.
Confruntat cu declaraţiile sale, profesorul italian a declarat că informaţiile sale proveneau de la câţiva medici, dar nu există nici o dovadă că pacienţii de care vorbea aveau COVID-19, boala cauzată de noul coronavirus.
Într-un alt interviu Remuzzi a spus că declaraţiile sale aveau scopul de a arăta că virusul s-a răspândit înainte de a fi descoperit şi nu pentru a arăta de unde provine.