Activista ecologistă Greta Thunberg, în vârstă de 17 ani, a declarat că are mai multe simptome specifice coronavirusului.
„În urmă cu zece zile, am început să am anumite simptome, oboseală, frisoane, dureri de gât şi tuse”, a transmis Greta Thunberg prin Instagram.
„Este extrem de probabil să am virusul, ţinând cont de combinaţia de simptome şi de circumstanţe”, a adăugat ea, precizând că „nu s-a simţit chiar rău”. „Ultima răceală a fost mult mai urâtă decât aceasta”, a spus ea.