Conform simulărilor, în cel mai grav scenariu, bilanţul pandemiei ar putea genera 2,2 milioane de decese în Statele Unite şi peste 500.000 de decese în Marea Britanie.
Niciun studiu nu a detaliat atât de complet transmiterea virusului în rândul locuitorilor din Marea Britanie şi SUA, presiunile extreme exercitate asupra sisemelor medicale sau eficienţa limitată a măsurilor individuale de măsurare a progreselor.
Ca orice simulare, studiul se bazează pe anumite premise. Mulţi factori rămân necunoscuţi echipei de cercetare conduse de profesorul Neil Ferguson, care săptămâna aceasta s-a îmbolnăvit şi are simptome de coronavirus. Dar chiar şi prin această abordare prudentă, concluziile sunt brutal de dure: liderii democratici se confruntă doar cu opţiuni teribile în lupta pentru salvarea vieţilor, notează FT, citat de Mediafax.
Primul scenariu al modelului se referă la impactul coronavirusului „în lipsa oricăror modalităţi de control sau a schimbării spontane a comportamentelor”. În scenariul unei epidemii fără restricţii, opt din zece oameni ar fi infectaţi, iar bilanţul riscă să ajungă la 510.000 de morţi în Marea Britanie şi 2,2 milioane de morţi în SUA, vârful epidemic putând fi atins în mai-iunie pe teritoriul britanic şi în iunie-iulie în Statele Unite, arată studiul.
Estimările pornesc de la ponderea spitalizărilor constatată în Italia. Cercetătorii cred că paturile pentru pacienţii în stare critică vor fi epuizate în a doua săptămână a lunii aprilie. În vârful epidemic, pentru fiecare 30 de pacienţi în stare critică, doar unul va putea fi tratat adecvat. După acelaşi model, vârfurile mortalităţii în SUA şi Marea Britanie ar fi atinse cam în trei luni. Până la producerea unui vaccin, un proces care ar putea dura până la 18 luni, sau până la identificarea unor medicamente antivirale, guvernele din SUA şi Marea Britanie vor avea doar două opţiuni: o „strategie de atenuare”, în sensul reducerii vârfului infecţiilor până când populaţia va dobândi imunitate, ori restricţii drastice pentru încetinirea epidemiei, indiferent de impactul economic ori social.
Statele Unite şi Marea Britanie au început prin măsuri de atenuare a impactului epidemiei, încercând să extindă capacităţile de tratare a persoanelor aflate în stare critică. Dar, chiar presupunând că vor fi trataţi toţi pacienţii, cercetătorii de la Colegiul Imperial din Londra cred că strategia s-ar putea solda cu 250.000 de morţi în Marea Britanie şi 1,2 milioane de morţi în SUA.
Aplicarea unor restricţii sociale mai dure ar putea genera o diferenţă majoră. În lipsa interzicerii totale a deplasărilor, cel mai eficient scenariu implică izolarea persoanelor care au simptome, reducerea contactelor sociale cu 75%, măsuri de carantină la domiciliu şi închiderea şcolilor şi universităţilor timp de cinci luni. Măsuri de acest fel pot încetini răspândirea epidemiei, aducând numărul pacienţilor în limitele cu care spitalele pot lucra. Studiul nu estimează însă costurile: loviturile devastatoare asupra economiei, consecinţele pentru bunăstarea generală sau ratele de mortalitate ale altor boli.
Acest lucru generează problema importantă dacă sau cu ce preţ astfel de restricţii de circulaţie ar putea fi menţinute de orice guvern din Occident. În plus, în lipsa unui vaccin, imediat ce vor fi suspendate cele mai dure restricţii, un al doilea val de infecţii ar fi de aşteptat.
Depistarea contactelor persoanelor infectate şi efectuarea intensivă de analize – aşa cum a procedat Coreea de Sud – pot contribui la extinderea măsurilor de limitare a răspândirii bolii, la fel cum ar putea avea eficienţă tehnologia, dacă sunt eliminate preocupările privind drepturile civice.
Dar, ţinând cont de resursele disponibile în SUA şi Marea Britanie, cercetătorii concluzionează că restricţiile sunt „singura strategie viabilă” pentru moment, deşi nu există dubii asupra provocărilor majore generate.
„Nicio intervenţie de sănătate publică cu efecte atât de perturbatoare asupra societăţii nu a mai fost încercată vreodată”, concluzionează studiul.