Două femei şi copiii lor, găsite după două săptămâni de la dispariţie într-un cort amplasat într-o peşteră din România
Şapte persoane, respectiv două femei şi copiii lor, dispărute de aproape două săptămâni, au fost găsite de jandarmi într-o peşteră din zona Mănăstirii Stănişoara, din judeţul Vâlcea, într-un cort. Femeile nu au spus forţelor de ordine de ce au recurs la acest gest.
Femeile, una din judeţul Olt şi cealaltă din oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, se aflau îmreună cu cei cinci copii ai lor într-o peşteră din zona Mânăstirii Stănişoara.
Jandarmii au aflat unde sunt şi au parcurs mai bine de trei ore până au ajuns la locul unde se aflau cele şapte persoane dispărute de aproape două săptămâni.
Aceştia le-au găsit pe cele două femei şi pe copii într-un cort ridicat în peşteră, unde aveau provizii de mâncare şi apă.
„Cele şapte persoane, între care două femei şi cinci minori, au fost găsite de către jandarmii montani într-o peşteră din zona Mânăstirii Stănişoara, unde aveau montat un cort. Cele două femei, una având domiciliul în judeţul Olt, iar cealaltă în municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, nu au menţionat forţelor de ordine motivul pentru care au recurs la acest gest.”, anunţă, vineri, reprezentanţii IJJ Vâlcea, potrivit Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Vâlcea, cele şapte persoane au fost preluate de poliţişti, care continuă cercetările în acest caz.