Ce se întâmplă după ce România a intrat în scenariul 3 de coronavirus
Începând din acest moment sunt interzise evenimentele cu peste 50 de oameni, anunţă Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, conform planului din Scenariul 3. Totodată, memmbrii Guvernului pot ieşi din izolare, cu păstrarea distanţei de minimum 5 m faţă de alte persoane neaflate în izolare.
Prin hotărârea Comitetului, au fost aprobate, recomandările ”Grupului de analiză”, care vizează:
- relaţiile personalului Companiei Naţionale Poşta Română cu persoanele aflate în autoizolare;
- elaţiile echipelor de intervenţie (apa, canal, gaze, electricitate, internet/cablu, telefonie fixă) în interacţiunea cu persoanele aflate în autoizolare;
- relaţiile reprezentanţilor autorităţilor publice (IPJ, IJJ, ITPF, ISUJ, DSP, MS) cu şoferii de camioane, cu masa totală mai mare de 3,5 tone, care intră în ţară venind din zonele roşii şi galbene;
- definirea termenului de “contact apropiat” al unui caz confirmat;
- aspecte privind planul de continuitate în instituţiile esenţiale şi infrastructurile critice
- estricţionarea activităţilor culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive şi de divertisment, care presupun participarea a peste 50 de persoane, realizate în spaţii închise, inclusiv cele realizate în săli de tratament balnear, săli de fitness, saloane de SPA-uri, de cosmetica, săli de jocuri de noroc şi cazinouri.
De asemenea, au fost aprobate următoarele:
- abilitarea Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru iniţierea unui proiect de act normativ de modificare a prevederilor Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care să fie pus în regim de urgenţă în dezbatere parlamentară.
- instituirea măsurii de izolare preventivă a personalului esenţial pentru asigurarea funcţionării Centralei Nuclear-Electrice CNE Cernavodă, în concordanţă cu prevederile Planului de continuitate a activităţilor de bază în cazul unei epidemii/pandemii.
- membrii Guvernului şi oficiali de rang înalt din instituţiile aparţinând sistemului naţional de securitate şi apărare, pot ieşi din izolare, cu păstrarea distanţei de minimum 5 m faţă de alte persoane care nu se află în izolare şi cu obligativitatea portului măştii de protecţie, exclusiv pentru exercitarea obligaţiilor expres prevăzute de Constituţie şi strict pe durata exercitării acestor obligaţii.
Peste 100 de cazuri de infecţii cu COVID-19 în România
Până astăzi, 14 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 109 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 109 cetăţeni care au contactat virusul, şase sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.
Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Constanţa şi se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea de sănătate generală a pacienţilor este bună, cu excepţia bărbatului internat la spitalul Victor Babeş, care a prezentat complicaţii, dar a cărui stare este ameliorată.
Situaţia pe judeţe/municipiul Bucureşti a cetăţenilor infectaţi cu virusul COVID-19 (coronavirus) se prezintă astfel: Bucureşti (31), Timiş (12), Hunedoara (19), Constanţa (7), Iaşi (5), Caraş-Severin (4), Covasna (4), Dolj (3), Braşov (3), Mehedinţi (2), Mureş (2), Gorj (2), Cluj (2), Neamţ (2), Olt (2), Bacău (1), Bihor (1), Buzău (1), Galaţi (1), Maramureş (1), Prahova (1), Suceava (1), Vrancea (1) şi Ilfov (1).
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.652 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 14.573 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la acestă dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.929 de teste. Dintre acestea, 2.827 au fost cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu COVID-19.
Până în prezent, au fost înregistrate 33 de dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Primul cetăşean român mort după infectarea cu noul coronavirus
În Italia a fost înregistrat decesul unui cetăţean român diagnosticat cu infecţie cu COVID-19, pe fondul unor afecţiuni medicale pre-existente.
Intrarea în scenariul al 3-lea, pe teritoriul României presupunea, în estimarea iniţială, „transmiterea susţinută pe scară largă, cu creşterea presiunii asupra sistemului de îngrijiri de sănătate (101-2000 cazuri)”.
Măsuri adoptate care fac parte din Scenariul 3:
• Măsuri de distanţare socială, limitarea contactului dintre persoane;
• Limitarea activităţilor colective;
• Punerea în aplicare a planului de pregătire pentru pandemie;
• Raportarea călătoriilor (ex: istoricul călătoriilor simplificat) ;
• Implementare de puncte medicale avansate în cadrul unităţilor sanitare.
La nivelul CNSSU urmează să fie reanalizat planul de măsuri, în sensul înăspririi unor măsuri deja luate şi/sau completarea acestora cu alte tipuri de măsuri necesare combaterii răspândirii noului coronavirus (COVID-19).
Vă recomandăm să citiţi şi:
Cum te păzeşti de coronavirus dacă ai peste 60 de ani
Primul caz de coronavirus din China ar fi apărut încă din 17 noiembrie