O ţară care cunoaşte prea bine lipsurile şi izolarea descrie cum ar putea arăta curând viaţa multora

16 03. 2020, 08:29

Rafturile goale din ţări precum Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi SUA nu reprezintă imagini nemaivăzute pentru cetăţenii din Insula Vanuatu. Aceştia sunt obişnuiţi cu lipsurile, întrucât locuiesc într-o zonă frecvent afectată de fenomene meteorologice agresive. Începând cu anul 2003, insula a trecut prin cel puţin şase crize serioase în ceea ce priveşte condiţiile de aprovizionare.

Localnicii indică două probleme majore pe care le-ar putea resimţi curând o mare parte din populaţia mondială, pe fondul crizei COVID-19. Aceste ameninţări sunt, pe de-o parte, lipsurile, iar pe de altă parte, plictiseala.

Cu amuzament, cei din Vanuatu subliniază că nimeni nu va rămâne fără hârtie igienică sau conserve. În plus, serviciile de energie electrică şi furnizorii de apă sunt în siguranţă şi nu ar trebui să cadă pradă coronavirusului. Potrivit The Guardian, unii localnici ar considera că orice altceva constituie un lux de care nu avem cu adevărat nevoie şi care nu ar trebui sub nicio formă de plâns.

În ceea ce priveşte aprovizionarea, este recomandat să nu uităm de lucrurile mărunte, cum ar fi, spre exemplu, sosul preferat, condimente sau o periuţă de dinţi în plus. De asemenea, nu trebuie cumpărate decât alimente neperisabile sau care pot fi gătite în scurt timp, potrivit Mediafax.

În ciuda panicii generale legate de posibilitatea de a nu mai găsi pe rafturi produsele de care avem nevoie, se pare că cel mai neplăcut aspect al unei perioade de izolare este reprezentat de…plictiseală. În aceste condiţii, relaţiile dintre oameni, pasiunile individuale şi creativitatea de care dispune fiecare devin comori nepreţuite.