Ce pot învăţa europenii de la chinezi în criza privind noul coronavirus. De ce Singapore a reuşit să ţină sub control COVID-19

13 03. 2020, 12:00

În doar două luni, noul coronavirus s-a deplasat din Wuhan în cel puţin 108 ţări, a îmbolnăvit peste 119.000 şi a omorât pete 4.200 de oameni.

Chiar şi înainte de COVID-19, câteva dintre ţările asiatice au trecut prin criza declanşată de SARS în 2003 şi, mai recent, de MERS. Experienţa acestora poate arăta celorlalte state cum să facă faţă ameninţării.

Un prim pas este testarea. Testele eficiente ajută la identificarea la timp a persoanelor infectate şi tratarea acestora, potrivit Mediafax.

Carantina în masă este de asemenea un pas important. China a şocat întreaga lume atunci când provincia Hubei a fost închisă, ajungând în carantină aproximativ 60 de millioane de oameni. Datele au arătat că această măsură a ajutat la încetinirea răspândirii coronavirusului.

Distanţarea socială este o altă măsură necesară. Suspendarea evenimentelor la care participă mulţi oameni şi închiderea temporară a şcolilor dă cele mai bune rezultate în aceste situaţii.

În aceste cazuri este important ca publicul să rămână informat. Informaţiile transparente, transmise la timp, ajută la reducerea fricii.

Acoperirea costurilor este importantă pentru a putea respecta măsurile de mai sus. În Japonia, Guvernul a cerut companiilor să permită angajaţilor să îşi ia zile libere.

Singapore, statul model care a reuşit să ţină sub control COVID-19

Coronavirusul a ajuns repede în Singapore, deoarece ţara este un partener comercial apropiat al Chinei. În doar câteva săptămâni, zeci de persoane din statul asiatic sufereau de COVID-19. Totuşi, autorităţile au reuşit să izoleze boala şi să o ţină sub control, transmite MIT Technology Review.

Autorităţile din Singapore au realizat rapid că „gripa din Wuhan” este mult mai periculoasă decât o gripă sezonieră obişnuită. Au impus imediat restricţii la intrarea în ţară pentru orice persoană care vizitase recent China.

Având experienţa SARS din 2002-2003, experţii în sănătate din statul asiatic au început să analizeze cazurile pentru a găsi asemănări între pacienţi. Astfel, au reuşit să descopere un lanţ complex prin care boala se transmite de la o persoană la alta. Până la sfârşitul lunii februarie, oricine intra într-o clădire publică sau privată trebuia să ofere date de contact, dar şi alte informaţii.

Mai mult, persoanele suspecte de infectare cu 2019-nCoV au fost obligate să respecte reguli draconice de izolare sau carantină. Cei care le-au încălcat au fost pedepsiţi aspru. Un bărbat şi-a pierdut dreptul de rezidenţă după ce nu a respectat regulile de carantină.

La scurt timp după apariţia primelor cazuri au fost dezvoltate teste şi trimise la punctele de intrare în ţară. Rezultatele erau obţinute în cel mult trei ore. În alte ţări, precum SUA sau Marea Britanie, au fost repatriaţi cetăţeni fără ca măcar să fie testaţi.

Încă de la început, premierul din Singapore a făcut apel la calm şi a asigurat populaţia că toate costurile legate de COVID-19 vor fi suportate de stat.

Datorită măsurilor eficiente luate, în Singapore mai sunt mai puţin de 200 de persoane infectate cu noul virus. Totuşi, nu toate statele pot fi la fel de eficiente în combaterea bolii. Sistemul de sănătate din Singapore este unul dintre cele mai avansate şi performante din lume.

Aproape 5.000 de persoane au murit din cauza COVID-19. Virusul a infectat mai mullt de 135.000 de oameni la nivel mondial.