Home » D:News » A fost ”construită” o enzimă artificială

A fost ”construită” o enzimă artificială

A fost ”construită” o enzimă artificială
Publicat: 14.03.2020
Enzimele sunt esenţiale funcţionării celulelor, prin accelerarea reacţiilor chimice care declanşează toate funcţiile biologice.

Enzimele sunt molecule care stau la baza vieţii biologice şi care asigură funcţionarea funcţiilor celulelor şi organelor; oamenii de ştiinţă explică faptul că aceşti compuşi îşi îndeplinesc funcţiile în mod extrem de rapid şi, din această cauză, oamenii de ştiinţă încearcă să producă enzime artificiale care ar putea avea o gamă largă de aplicaţii. Cercetătorii de la Universitatea Miami au anunţat că au reuşit să producă o metaloenzimă artificială, care are în componenţa sa atomi de metal, notează Phys.

„Nu era clar că pot fi proiectate aceste enizme artificiale, dar noi am reuşit. Şi atunci le-am folosit pentru a cataliza cu succes reacţiile. Acesta este un pas incremental, dar important în dezvoltarea enzimelor artificiale, care a fost mult timp considerat Sfântul Graal al chimiei. Din păcate, chiar dacă enzimele naturale funcţionează foarte bine în corpul nostru şi în alte forme de viaţă, ele nu tolerează foarte bine alte medii. De asemenea, sunt foarte scumpe şi nu sunt uşor de preparat şi purificat”, explică dr. Rajeev Prabhakar, un chimist al Universităţii Miami.

Crearea acestei enzime artificiale a reprezentat rezultatul colaborării dintre dr. Rajeev Prabhakar şi dr. Vincent L. Pecoraro, un profesor de chimie al Universităţii Michigan. Laboratorul în care lucrează cel de al doilea chimist a reuşit în anii trecuţi să producă o serie de enzime artificiale simple, care au reuşit să catalizeze câteva reacţii chimice. 

„Tehnicile noastre sunt diferite, dar complementare”, a spus dr. Prabhakar. „Ceea ce face grupul dr. Pecoraro nu poate face ceea ce facem noi şi invers. Modelăm moleculele pe computer, astfel încât să putem prezice proprietăţile structurale şi mecanismul formaţiunilor lor. Ei folosesc modelele noastre pentru a le construi în realitate, în acest caz, acesta este primul exemplu de moleculă heterotrimerică naturală, mai adaugă acesta.

Studiul a fost publicat în Nature Chemistry.

Citeşte şi:

Savanţii au creat din greşeală o enzimă-mutant care poate consuma deşeurile de plastic

A fost descoperită enzima care îi îmbătrâneşte pe astronauţi

Cercetătorii au descoperit întâmplător enzima care provoacă îmbătrânirea pielii

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...