Salata crescută în spaţiu poate fi consumată în siguranţă

12 03. 2020, 18:00

În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au depus tot mai multe eforturi pentru a extinde perioada misunilor spaţiale, dar şi confortul acestora, una dintre ideile propuse a fost aceea de a asigura hrană proaspătă astronauţilor. Astfel, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale a fost crescută salată verde între anii 2014 şi 2016. Un studiu recent confirmă faptul că salata crescută în condiţiile de microgravitaţie prezintă diferenţe minime faţă de salata crescută pe Pământ şi că poate fi consumată în siguranţă, notează Science Alert.

„Capacitatea de a creşte alimente proaspete şi sigure pentru a suplimenta alimentele ambalate pentru astronauţii din spaţiu este un obiectiv important pentru NASA”, au scris cercetătorii în articolul lor.

Analizele efectuate asupra salatei verzi crescute la bordul ISS arată că aceasta este asemănătoare salatei crescute de către fermieri, cu precizarea  că plantele din spaţiu prezentau mici abateri ale nivelului unor metale: fier, potasiu şi zinc. În plus, microbiomul plantelor din spaţiu este asemănător cu cel al plantelor crescute pe pământ.

Cercetătorii explică faptul că salata verde este mult mai uşor de crescut în spaţiu în comparaţie cu alte plante. De exemplu, îm comparaţie cu roşiile şi ardeii, care au nevoie în jur de 80 de zile pentru a creşte şi a produce părţile consumabile, salata are nevoie de doar 28-30 de zile.

Studiul a fost publicat în Frontiers in Plant Science.

Citeşte şi:

NASA caută modalităţi de a creşte plante în spaţiu

Trei elevi de liceu au trimis răsaduri în spaţiu: ”Este un moment unic”

Agricultură în spaţiu. Solul de pe Marte şi de pe Lună se dovedeşte a fi fertil

Un cercetător român lucrează într-un proiect util astronauţilor în spaţiu