O boală misterioasă, despre care nimeni nu ştie nimic, a ucis până acum 200 de vaci
Autorităţile din Jigawa, unul dintre cele 36 de state ale Nigeriei, au anunţat că peste 200 de vaci au murit ca urmare a unei maladii misterioase. Kabiru Haruna, unul dintre reprezentanţii autorităţilor statului Jigawa, a confirmat existenţa acestor cazuri şi adaugă faptul că acestea au fost identificate în rândurile bovinelor deţinute de către comunitatea Fulani din Margadu, unul din centrele demografice ale regiunii, notează Premium Times.
Oficialii responsabili de agricultură şi de sănătatea publică au ajuns la concluzia că afluxul de vaci „migratoare” ar putea reprezenta o cauză a acestor îmbolnăviri subite. Aceste vaci ar fi provenit din Republica Niger, între aceasta şi statul Jigawa aflându-se doar un alt stat nigerian: Yibe. Aparent, maladia purtată de către vacile migratoare afectează „doar animalele care nu au urmat schema de vaccinare obligatorie implementată de către guvern”.
Aparent, există o serie între divergenţe între modul în care autorităţile prezintă situaţia şi modul în care cetăţenii o percep, Premium Times notează faptul că unii localnici au declarat faptul că apariţia acestei probleme a fost semnalată în urmă cu o lună şi că oficialii nu au luat măsuri adecvate. De asemenea, localnicii au explicat că au sacrificat şi vândut o parte dintre vacile care prezentau semnele bolii, în timp ce altele au murit fără a mai fi identificate.
Sanusi Doro, unul dintre oficialii guvernului local a declarat că a fost aprobată unei sume de 600.000 de nairi, moneda oficială a Nigerului, (n.r. aproximativ 70.000 de Ron) pentru cumpărarea de vaccinuri care să fie administrate vacilor din zonele unde s-a răspândit boala.
Citeşte şi:
Vaci mari cât elefanţii ar putea hoinări, în curând, prin Europa