Home » D:News » Coronavirus la unul dintre cele mai mari centre de cercetare ale NASA. Ce a decis conducerea

Coronavirus la unul dintre cele mai mari centre de cercetare ale NASA. Ce a decis conducerea

Coronavirus la unul dintre cele mai mari centre de cercetare ale NASA. Ce a decis conducerea
Publicat: 09.03.2020
Conducerea centrului de cercetare Ames (ARC), cunoscut şi sub denumirea de NASA Ames, le-a cerut angajaţilor să lucreze de acasă după ce unul dintre lucrători a fost testat pozitiv la COVID-19, boala provocată de noul coronavirus.

NASA Ames este localizat la baza militară Moffett Federal Airfield, din Santa Clara, California. Este unul dintre cele mai importante centre de cercetare ale NASA în domeniul aeronauticii, explorării tehnologice şi ştiinţei.

Un purtător de cuvânt al NASA Ames a afirmat, pentru Business Insider, că s-a impus lucrul de acasă în acest centru după ce unul dintre angajaţi a fost testat duminică pozitiv pentru COVID-19.

„Limitarea personalului în centru va permite personalului medical din Ames şi oficialilor din sănătatea publică să determine potenţialii contacţi, să verifice zonele care necesită curăţenie suplimentară şi să reducă expunerea angajaţilor centrului la riscuri”, a precizat acesta.

NASA Ames s-a alăturat astfel altor companii cu reprezentanţe în Silicon Valley, printre care Google, Twitter sau Microsoft, care le-au cerut angajaţilor să lucreze de acasă ca o măsură de prevenire a infecţiei cu noul coronavirus.

SUA a raportat cel puţin 547 de cazuri, dintre care peste 100 numai în California. Numărul deceselor este de cel puţin 22.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase