Jurnaliştii din presa de stat din Ungaria au nevoie de aprobare pentru a scrie despre Greta Thunberg
Jurnaliştii care lucrează la companiile media deţinute de statul ungar au nevoie de aprobare pentru a putea scrie despre o serie de subiecte considerate sensibile de către Guvernul Orban, reiese dintr-o serie de e-mail-uri interne, prezentate de Politico.
Potrivit acestor e-mail-uri, jurnaliştii trebuie să primească aprobare pentru a scrie, printre altele, despre tânăra activistă de mediu Greta Thunberg. Ea a reacţionat pe Twitter la aflarea informaţiei, susţinând că libertatea presei nu este negociabilă, potrivit Mediafax.
„Liste ca aceasta nu ar trebui să existe niciodată. Dar, dat fiind că există, bănuiesc că e o onoare să mă aflu pe ea. Asta arată importanţa democraţiei. Libertatea presei nu este negociabilă”, a scris Greta Thunberg.
Lista de subiecte pentru care jurnaliştii ar avea nevoie de aprobări mai include subiecte legate de politicile europene, migraţie, terorism şi biserică.
Măsura a fost criticată de organizaţii precum Reporteri fără Frontiere şi Human Rights Watch, care susţin că aceasta este o formă de îngrădire a libertăţii presei.