Grăsimile Omega-3 nu protejează împotriva cancerului

09 03. 2020, 00:05

În ultimele numere din British Journal of Cancer şi Cochrane Database of Systematic Reviews au fost publicate două recenzii ale studiilor care tratează efectul grăsimilor Omega-3 asupra unor probleme medicale precum infarctul, accidentului vascular cerebral sau al cancerului. Oamenii de ştiinţă care au lucrat la aceste meta-analize au ajuns la concluzia că efectele pozitive, dar şi negative, ale acestor grăsimi sunt limitate, notează Medicalxpress.

Grăsimile Omega-3 sunt importante pentru o stare bună de sănătate şi le putem obţine din alimentele pe care le consumăm, totuşi, de-a lungul timpului, efectele acestor grăsimi au fost promovate de către unii cercetători şi de către mass media, ceea ce a permis dezvoltarea unei industrii a suplimentelor alimentare. Pornind de la această constatare, oamenii de ştiinţă care au publicat cele două recenzii au analizat 47 de studii în care au participat persoane care au suferit de cancer şi 86 de studii care au analizat date legate de mortalitate şi probleme cardiovasculare.

„Cercetările noastre anterioare au arătat că suplimentele omega 3, inclusiv uleiurile de peşte, nu protejează împotriva unor condiţii precum anxietatea, depresia, accidentul vascular cerebral, diabetul sau moartea”, a explicat dr. Lee Hooper, de la Facultatea de Medicină a Universităţii East Anglia, Regatul Unit.

„Aceste mari recenzii sistematice au inclus informaţii de la mii de oameni pe perioade lungi. Această cantitate mare de informaţii a clarificat faptul că, dacă luăm suplimente Omega 3 timp de câţiva ani, putem reduce foarte uşor riscul nostru de boli de inimă, dar echilibrăm acest lucru cu creşterea uşoară a riscului nostru de apariţie a unor tipuri de cancer. Efectele generale asupra sănătăţii noastre sunt minime”, a declarat dr. Lee. Având în vedere preocupările de mediu cu privire la pescuitul industrial şi impactul pe care îl are asupra stocurilor de peşte şi a poluării cu plastic din oceane, pare inutil să continuăm să luăm tablete cu ulei de peşte care oferă prea puţine beneficii”, mai adaugă doctorul.

Studiul a fost publicat în British Journal of Cancer.

Citeşte şi:

Cel mai mare MIT legat de suplimentele pe bază de omega-3 a fost demontat

Atenţie, bărbaţi! Consumul excesiv de ulei de peşte ar putea duce la cancer la prostată

Grăsimile omega-3 nu oferă protecţie împotriva bolilor cardiovasculare

Suplimentele pe bază de ulei de peşte nu au efect în cazul diabetului de tip 2