”Resetarea” celulelor imunitare, utilizată cu succes în recuperarea şoriceilor care au suferit leziuni cerebrale
În cadrul unei colaborări internaţionale, în care au fost implicaţi cercetători de la Trinity College Dublin (Irlanda) şi Facultatea de Medicină a Universităţii Baltimore (Statele Unite ale Americii), oamenii de ştiinţă au aflat că prin controlarea activităţii microgliilor hiperactive, celulele imunitare ale sistemului nervos, este posibilă crearea unor noi medicamente şi terapii pentru leziunile cerebrale, notează Medicalxpress.
Acest studiu preclinic, care a fost efectuat pe şoricei, a plecat de la observaţiile care au arătat că, atunci când are loc o leziune cerebrală, microgliile sunt activate şi, pe termen lung, pot contribui la degenerarea neuronală şi cognitivă. Oamenii de ştiinţă explică faptul că efectele pe termen lung ale acestor leziuni reprezintă factori de risc pentru afecţiuni precum Alzheimer şi encefalopatia cronică traumatică.
Cercetătorii au administrat şoriceilor, la o lună după producerea unor leziuni cerebrale, un inhibitor al celulelor imunitare. Acesta a dus, în primă fază, la distrugerea a aproximativ 95% dintre microglii, dar, după ce efectul inhibitorului a dispărut, celulele au revenit la normal, într-o stare asemănătoare de cea în care se aflau înainte de producerea leziunilor.
Oamenii de ştiinţă au administrat acest inhibitor pentru aproximativ o săptămână şi au urmărit recuperarea şoriceilor pe parcursul a mai multe luni; concluzia acestora fiind că respectivul compus „resetează” celulele imunitare, noile celule fiind mai puţin inflamatorii, reducând astfel problemele pe care le-ar putea cauza ţesutului cerebral.
„Aceste studii preclinice sugerează că urmările leziunilor cerebrale asupra degenerării cerebrale şi asupra tulburărilor neurologice conexe pot fi modificate destul de mult timp după accidentarea prin vizarea căilor de inflamaţie, ceea ce este o constatare în contradicţie cu opinii larg acceptate despre leziuni la nivelul creierului”, explică dr. David Loane, din cadrul Departamentului de Biochimie şi Imunologie al Trinity College. Acesta mai adaugă: „Lucrul interesant este posibilitatea ca, într-o bună zi, să fim capabili să minimalizăm degenerarea creierului şi afectarea neurologică la persoanele care au suferit leziuni cerebrale. Desigur, va fi întotdeauna incredibil de important să acţionăm rapid de fiecare dată când cineva suferă astfel de leziuni, dar concluziile noastre sugerează direcţionarea tratamentului către căile de inflamaţie şi poate face o diferenţă majoră pentru sănătatea creierului şi recuperarea pe termen lung”.
Studiul a fost publicat în Journal of Neuroscience.
Citeşte şi:
Un nou medicament ar putea repara leziunile de pe creier produse de accidentele vasculare cerebrale
O elevă de doar 17 ani a creat un tratament revoluţionar împotriva leziunilor cerebrale
Legătura surprinzătoare dintre degradarea creierului şi credinţa religioasă
10 descoperiri impresionante despre creier care au fost făcute în 2019