O perioadă mai mare de incubaţie ar putea complica eforturile de a ţine sub control epidemia care a ucis până acum peste 2.000 de persoane şi s-a răspândit în afara Chinei.
Bărbatul, identificat doar după numele său de familie, Jiang, se întorcea pe 24 ianuarie cu maşina în Shennongjia, aflat în nord-vestul Hubei, din estul Ezhou, unde s-a văzut cu sora sa care fusese infectată, potrivit anunţului pus sâmbâtă pe site-ului guvernului Hubei, provincia care a fost epicentrul virusului, potrivit Mediafax.
El a prezentat simptome de febră pe 20 februarie şi testul pentru coronavirus a ieşit pozitiv, o zi mai târziu, conform declaraţiei guvernului.
Autoritatea de sănătate din Hubei a raportat alte 99 de decese din cauza coronavirusului în cursul zilei de sâmbătă, ducând numărul morţilor în provincie la 2.346, scrie CNN.
Autorităţile Hubei au confirmat, sâmbătă, alte 630 de cazuri de virus în Hubei, inclusiv 32 de cazuri într-o închisoare. Numărul total de cazuri în epicentrul focarului a ajuns la finalul zilei la 64.084.
În prezent sunt 40.127 de pacienţi internaţi în Hubei, dintre aceştia 1.845 sunt în stare critică. Alte 15.299 de persoane infectate cu coronavirus au fost externate de la izbucnirea epidemiei.
Numărul de decese la nivel global a ajuns la 2.458. Dintre acestea, 17 au fost înregistrate în afara Chinei continentale. Numărul global de cazuri de coronavirus confirmate a ajuns acum la 78.572.