Copilul intrat în comă după anestezia la dentist este în moarte cerebrală
Conform sursei citate, în prezenţa părinţilor săi, s-a efectuat, ElectroEncefaloGrama, care a aratat lipsa activităţii cerebrale.
„Copilul respiră doar susţinut de aparate şi este în moarte cerebrală”, conform medicilor citaţi de Mediafax.
Copilul a ajuns luni seara la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, fiind transferat din Piteşti. El a intrat în comă după ce, la dentist, i s-a făcut anestezie generală.
La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.
Reprezentanţii Colegiului Medicilor Dentişti s-au autosesizat în acest caz.
„S-a adminsitrat o sedare intravenoasă, deci generală, pe care a administrat-o un medic de anestezie şi terapie intensivă, deci nu un stomatolog, a fost o echipă practic. Din experienţă vă spun că, dacă a fost o problemă, a fost o problemă legată de această anestezie general”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti, dr. Dragoş Stanciu.
Poliţiştii au deschis şi ei o anchetă în acest caz.
Anestezia a fost ilegală
Referitor la acest caz, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a afirmat, marţi, că procedura de anestezie a fost ilegală în cazul copilului intrat în comă, întrucât această intervenţie se poate face doar în unităţile medicale unde pacientul poate fi intubat rapid.
„Anestezia generală pe venă este o procedura care devine sigură când este practicată la o instituţie sanitară, unde există întotdeauna riscul că această anestezie dacă nu este monitoriza, pacientul să trebuiască să fie intubat rapid. Cum poţi intuba un pacient într-un cabinet de anestezie, unde nu ai un aparat, nu ai ventilator”, a explicat Victor Costache.
Medicul anestezist Adrian Dinescu, cel care a făcut anestezia copilului de patru ani, a spus că a respectat toate protocoalele medicale şi că a folosit în cazul copilului de patru ani o analgo-sedare pe care a mai folosit-o în trecut de multe ori.
„Am o experienţă de peste 400 de copii care au efectuat anestezia în această formă, familia pacientului şi-a dat acordul pentru această clinică, lucrurile au decurs normal până la un moment dat. Am instituit resuscitarea cardiopulmonară rapidă, şi pacientul a plecat din clinică stabilizat. Consider că în momentul în care am avut un astfel de incident şi o complicaţie am acţionat în parametrii profesionali”, afirmă medicul anestezist Adrian Dinescu.