Cele mai bune restaurante noi din lume
Madera at Treehouse din Londra oferă o perspectivă a bucătăriei tradiţionale mexicane într-un spaţiu spectaculos, la etajul al 15-lea al unei clădiri. Un bar cu preparate raw, specialităţi precum „carne asada” şi fripturi Black Angus servite pe piatră de lavă sunt incluse în oferta restaurantului, alături de cocteiluri pe bază de mescal şi tequila.
Celebrul maestru bucătar turc Fatih Tutak, care a lucrat în restaurante mari, din Copenhaga până în Hong Kong, se întoarce la rădăcini şi îşi deschide primul local în Istanbul. Preparatele sale reinterpretează arome turceşti tradiţionale şi au la bază produse locale, inclusiv vinurile.
Deschis de Revelion, The Mayfair Supper Club din Las Vegas vine cu inspiraţie din anii 1920 în ceea ce priveşte atmosfera, iar din meniu fac parte vita Wagyu, caviarul şi decorurile cu foiţă de aur.
Chef Arnaud Donckele, recompensat cu trei stele Michelin, va inaugura peste câteva luni, la Paris, Cheval Blanc, un restaurant pe malul Senei, aproape de Muzeul Luvru. Donckele promite să omagieze „oraşul luminilor” şi spune că majoritatea ingredientelor sunt de provenienţă franceză, potrivit Mediafax.
Maestrul bucătar britanic Nathan Green coordonează un nou restaurant de inspiraţie americană deschis în Rosewood Hong Kong, iar preparatele sunt preponderent pe bază de carne. Din meniu face parte, printre altele, vita Black Angus maturată timp de 90 de zile în coniac şi cenuşă.
Puţine nume din gastronomia contemporană sunt atât de cunoscute ca cel al maestrului elveţian Daniel Humm, iar acesta şi-a deschis recent la Londra restaurantul art deco Davies and Brook. Printre preparatele pentru care este cunoscut se numără raţă glazurată cu miere şi lavandă, dar şi costiţe de vită cu mentă fermentată.
Cel mai bun restaurant din lume în 2019
Un alt aclamat maestru bucătar, argentinianul Mauro Colagreco, îşi lansează în Bangkok, anul acesta, restaurantul Côte, care va oferi preparate clasice mediteraneene cu tuşe moderne. Localul Mirazur, deţinut Colagreco în Menton, Franţa, a fost desemnat cel mai bun restaurant din lume pe 2019 de influenta publicaţie de profil britanică Restaurant.
Le Chêne, din Africa de Sud, a fost deschis de maestrul bucătar Darren Badenhorst. Preparatele au la bază exclusiv ingrediente locale, iar printre acestea se numără merluciu cu lămâi murate şi risotto cu mazăre, dar şi tartar din antilopă.
Pe lista realizată de jurnaliştii CNN a mai fost inclus restaurantul Hutong din Miami, care oferă preparate din nordul Chinei, precum celebra raţă Peking şi feluri de mâncare din fructe de mare specifice Shanghaiului, dar şi vită Wagyu.
Celebrul Heston Blumenthal îşi va lansa la sfârşitul anului 2020 restaurantul Dinner în Royal Atlantis Resort din Dubai. Maestrul bucătar britanic celebru pentru preparatele specifice bucătăriei moleculare mai deţine, printre altele, un restaurant de trei stele Michelin, Fat Duck, lângă Londra.
Restaurant la 2.300 de metri deasupra mării
Printre noile restaurante deschise recent sau care urmează să fie inaugurate anul acesta se numără The Japanese, situat în hotelul Chedi Andermatt, din Elveţia, aflat la o altitudine de 2.300 de metri deasupra mării, coordonat de chef Dietmar Sawyere şi care are un meniu specific bucătăriei nipone, Des Roses et des Orties din Toulouse, Franţa, care include şi un bistrou şi o cramă şi pune accentul pe bucătăria locală, sub coordonarea maestrului bucătar deţinător al unei stele Michelin Yannick Delpech, dar şi Ardor din Los Angeles, care are o bucătărie cu ingrediente specifice Californiei şi oferă şi preparate clasice italiene reinventate.
Restaurantul Henrock este situat în Lake District, Marea Britanie şi oferă, sub coordonarea lui Brian Limoges, preparate din surse locale, în timp ce Memoria din Lisabona, este specializat în bucătărie italiană, cu preparate din paste proaspete, un „saltimbocca” clasic şi gnocchi, iar Courchevel Bistro din Park City, statul american Utah, localitate cunoscută şi pentru festivalul de film Sundance, are în meniu preparate decadente precum tartă de ceapă, coq au vin şi gogoşi cu mere.
În Soneva Kiri, Thailanda, poate fi găsit restaurantul Colours of the Garden, care oferă preparate vegetariene, celebrând fructele, legumele şi ierburile de provenienţă organică procurate local, iar în Londra a fost deschis, într-o veche clădire a Scotland Yard, The Yard, un local în care maestrul bucătar Robin Gill celebrează bucătăria englezească.
Nu în ultimul rând, la Moscova va fi deschis restaurantul For the Krasota, sub coordonarea chef-ului Vladimir Mukin, care va servi, printre altele, un preparat pentru care este celebru, prepeliţe gătite în cenuşă, o aluzie la pasărea Phoenix, un leitmotiv din folclorul rus, iar în New York a fost deschis EthioEritrea, care are în meniu mâncăruri din regiune. Chef Tesfahiwot Okube este din Eritreea, dar şi-a petrecut şapte ani într-o tabără de refugiaţi din Etiopia, unde şi-a desăvârşit calităţile de bucătar într-o cafenea.