Coronavirusul determină locuitorii din Hong Kong să facă provizii de hârtie igienică şi tăiţei
Hong Kong a identificat 24 de cazuri de îmbolnăviri.
„Fiecare înşfacă orice poate. Nici nu ştiu ce se întâmplă”, spune o femeie în vârstă de 72 de ani, luând două pungi cu hârtie igienică. Cumpărătorii au golit rafturile magazinelor de orez, carne sau săpun.
Guvernul oraşului a condamnat „zvonurile rău intenţionate” cu privire la deficienţe în aprovizionare, care au dus la panică „şi chiar haos”, în timp ce supermarketurile au limitat cantităţile de produse, inclusiv hârtie igienică, orez şi antiseptice, pe care oamenii le pot cumpăra.
Epidemia vine după luni întregi de proteste anti-guvernamentale în fosta colonie britanică, care se teme că îşi va pierde autonomia sa specială. Beijingul neagă acest lucru.
Sâmbătă, Hong Kong va introduce carantina timp de două săptămâni pentru toate persoanele sosite de pe continent.