Schimbarea a determinat companii mai obişnuite să facă afaceri în showroom-uri, cum ar fi producătorii auto Tesla şi Mercedes să îşi promoveze intens produsele în mediul online.
Chinezii călătoresc şi se întâlnesc cu rudele şi prietenii în timpul tradiţionalei vacanţe de Anul Nou Lunar, dar mulţi şi-au amânat sau anulat planurile la jumătatea lunii ianuarie, odată cu izbucnirea epidemiei de coronavirus.
„Îmi folosesc telefonul mobil doar trei ore pe zi la serviciu, dar cel puţin opt ore în fiecare zi în cadrul Festivalului de primăvară, pentru că este atât de plictisitor”, a spus Lu Zhang, profesor de liceu în estul provinciei Shandong, aflat în vacanţă forţată.
Investitorii au profitat de această tendinţă, acţiunile companiilor chineze de jocuri, precum Tencent, au crescut marţi cu 2% în Hong Kong, peste indicele de referinţă al pieţei, care s-a majorat cu 1%, în timp ce, la New York, NetEase a crescut cu aproape 3%.
Acţiunile listate în SUA ale platformei video Bilibili au crescut cu aproape 7%, în timp ce acţiunile motorului de căutare Baidu şi gigantul comerţului electronic Alibaba sunt, de asemenea, pe plus, potrivit Mediafax.
Cinci dezvoltatori de jocuri mobile, inclusiv Ourpalm, au crescut cu maximul permis, de 10%, marţi.
Descărcările săptămânale au crescut cu 77% pentru aplicaţia video Xigua a companiei ByteDance, în perioada 20 – 26 ianuarie, după ce şi-a anunţat intenţia de a transmite gratuit premiera unui film, „Pierdut în Rusia”.
„Am stat în faţa ecranului peste 10 ore”, a spus un rezident din Shanghai, identificat ca Wang, într-o postare pe reţelele de socializare, adăugând: „Ce sugeraţi să fac, altceva decât să mă uit la telefon?”
De asemenea, sunt populare aplicaţiile de sănătate şi fitness, cum ar fi Keep, care transmite cursuri de fitness live. Veniturile companiei au crescut cu 15% într-o săptămână, în timp ce aplicaţia de asistenţă medicală Pingan Good Doctor consemnează o creştere a descărcărilor de 1.186%.
„Credem că firmele de internet şi logistică din China sunt oarecum protejate”, de impactul epidemiei, au scris analiştii Bernstein Research într-o notă, pe fondul tendinţe în creştere ca toate produsele şi serviciile să se mute online.
Jocul mobil „Honor of Kings” de la Tencent a încasat 286 de milioane de dolari în ziua de 24 ianuarie, estimează Pei Pei, analist cu Sinolink Securities Co, valaore care depăşeşte toate jocurile mobile chineze din magazinul Apple în săptămâna de vacanţă din 2018.
Aplicaţia de simulare strategică „Plague Inc.”, care a sărit în topul jocurilor în magazinul Apple şi-a păstrat popularitatea. Jocul, care permite utilizatorilor să creeze şi să evolueze un agent patogen pentru a distruge lumea, a generat 78.000 de descărcări în ianuarie, de la 16.000 în decembrie, potrivit Sensor Tower.
Producătorul american de vehicule electrice Tesla Inc, care a început livrarea în decembrie a autoturismelor construite la fabrica sa de Shanghai de 2 miliarde de dolari, şi-a intensificat evenimentele de vânzări transmise zilnic în aplicaţia video Douyin.
Câţiva dealeri Mercedes Benz au postat pe aplicaţia WeChat o vedere interioară de 360 de grade a SUV-ului compact GLB, simulând experienţa pasagerilor şi oferind detalii ale scaunelor şi bordului maşinii. „Nu părăsiţi casa, aşa că folosiţi realitatea virtuală pentru a privi maşinile!”, a îndemnat spectatorii unul dintre dealeri.
Toată această situaţie se întâmplă în contextul agravării epidemiei de coronavirus ce a determinat autorităţile din oraşul chinez Wuhan să convertească, de ieri, mai multe clădiri în spitale improvizate.
Un gimnaziu, un centru expoziţional şi un complex cultural au fost transformate în spitale improvizate, care vor avea în total peste 3.400 de paturi. Aici ar urma să fie internaţi pacienţi care suferă de o formă uşoară a bolii, potrivit cotidianului Changjiang Daily.
De asemenea, în zona oraşului au fost ridicate în regim de urgenţă două spitale – Huoshenshan şi Leishenshan – cu 2.600 de paturi în total.
Spitalul Huoshenshan, cu 1.000 de paturi, a fost finalizat în doar 10 zile şi deja a primit primii pacienţi, iar cel de-al doilea, Leishenshan, este încă în construcţie.
În unele spitale din China, medicii se folosesc şi de roboţi în lupta cu coronavirusul.
Până în acest moment, în oraşul Wuhan s-au înregistrat peste 6.300 de cazuri şi 313 decese din cauza coronavirusului. În total, 426 de persoane din China (inclusiv un om din Hong Kong) au murit, iar peste 20.000 au fost infectate cu noul coronavirus.