Schimbarea sexului la minori îi pune în încurcătură pe legislatorii din SUA
Reprezentanţii statului Dakota de Sud în Camera Reprezentanţilor au propus un amendament legislativ care ar permite incriminarea medicilor care îi ajută pe tinerii cu vârste mai mici de 16 ani să îşi schimbe sexul.
Dacă este adoptată, noua lege ar clasifica drept delict cu premeditare operaţia sau tratamentul cu medicamente care blochează manifestările de pubertate şi terapia cu hormoni aplicate minorilor cu scopul de a le schimba sexul.
Asistenţii medicali şi alte persoane care administrează aceste tratamente fără să aibă licenţă nu intră sub incidenţa acestei legi.
Discuţiile au început de la cazul unui copil din Texas, James Younger. Micuţul în vârstă de 7 ani a făcut obiectul unei neînţelegeri între părinţi care nu au putut cădea de acord dacă va fi crescut ca fată sau ca băiat.
Potrivit republicanului Fred Deutsch, este momentul să se blocheze tratamentele medicale care pot avea efecte ireversibile bazate nu pe teste ale sângelui sau controale neurologice şi strict pe ”părerea copilului”.
“Convingerea unui copil că este de un alt sex decât cel cu care s-a născut şi decizia medicului din Dakota de Sud se bazează numai pe ceea ce simte copilul”, a arătat politicianul.
Amendamente asemănătoare au fost propuse şi de alte state.
Chase Strangio, directorul adjunct al Proiectului LGBT & HIV de la American Civil Liberties Union a descris valul de iniţiative drept ”unul dintre cele mai ostile debuturi de sesiune legislativă pe care am văzut-o”.
Potrivit activiştilor în domeniu procesul de tranziţie de la un gen la altul ar avea rezultate mai bune cu cât este început mai devreme în viaţă, atât din punct de vedere psihologic, cât şi fizic. Sondajele în rândul persoanelor transexuale au arătat procente mai mari decât în cazul altor minorităţi sexuale de cazuri în care tinerii au încercat să se sinucidă.
Heather Smith, din partea ACLU din Dakota de Sud a explicat faptul că iniţiativa va fi atacată în instanţă dacă va deveni lege: “Blocând accesul la asistenţă medicală, susţinut de toate marile asociaţii de profil, legislaţia promovează nepăsarea crasă faţă de sănătatea şi bunăstarea tinerilor transgender, printre cele mai vulnerabile persoane din statul nostru”.
Charlize Theron este una dintre vedetele care au anunţat că unul dintre copiii săi este transexual. Fiul său înfiat, Jackson a informat-o când avea doar 3 ani că este fată: “am crezut că e băiat… până când s-a uitat la mine, când avea 3 ani, şi mi-a zis «nu sunt băiat!»”, a povestit vedeta care a explicat şi că nu este nicio diferenţă între modul în care îşi creşte fetiţa şi cel în care este tratat Jackson.
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt a fost fetiţa pe care au avut-o Angelina Jolie şi Brad Pitt. La 13 ani, copilul se identifică drept băiat şi preferă să fie strigat John. Părinţii au afirmat că îi susţin alegerea dar au fost şi voci care i-au criticat pentru hotărârea de a ţine cont în primul rând de fericirea copilului, potrivit Mediafax.