Rafila: Majoritatea persoanelor care au luat coronavirus s-au vindecat. Au făcut forme uşoare
„Majoritatea s-au vindecat chiar dacă nu au fost diagnosticaţi, pentru că formele au fost uşoare şi nici măcar nu au apelat la diagnostic, gândiţi-vă la varianta asta. Deci, din cele 80% de forme uşoare şi medii, ele se vindecă în totalitate, spontan, nu trebuie un tratament decât simptomatic. Tratamentul (…), un antiviral utilizat în infecţia HIV, este, în momentul de faţă, testat de autorităţile chineze şi în momentul în care se constată că efectul sau beneficiul terapeutic există, probabil că o să avem şi noi protocoale la dispoziţie”, a spus Rafila.
Referitor la carantina din China, managerul Institutului „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a spus că „e greu să îţi imaginezi că poţi face un gard în jurul a 11 milioane de locuitori”, dar că lucrurile sunt „într-o zonă a stabilităţii”.
„Carantina reprezintă o atitudine extremă şi înseamnă nothing in – nothing out, nu întră nimeni, nu iese nimic. Să ai 11 milioane de locuitori şi să îţi imaginezi că poţi să faci un gard în jurul acestei regiuni, e mai greu. Sunt măsuri de carantinare, ele au însă un caracter provizoriu şi îşi propun aceste măsuri de carantinare să ţină local acei oameni care ar putea să fie infectaţi. (…) Problema este că se urmăreşte dacă apar cazuri secundare în alte zone şi deocamdată informaţiile sunt într-o zonă a stabilităţii”, a explicat sursa menţionată, potrivit Mediafax.
Streinu-Cercel a mai spus că nu este nevoie ca membrii comunităţile de chinezi din România să fie monitorizaţi.
„Nu avem de ce să monitorizăm comunităţile de chinezi. (…) Noi urmărim orice persoană care intră în ţară şi care a avut legături cu China, în zonele afectate, în ultimele 14 zile”, a completat Streinu-Cercel.
Afirmaţiile au fost făcute de cei doi medici după şedinţa Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, care a avut loc, luni, la sediul Ministerului Sănătăţii.
Comitetul este format din specialişti şi se desfăşoară săptămânal, sub coordonarea miniştrilor din Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.
MAE: 3 români sunt în Hubei. Starea lor de sănătate e bună
MAE a transmis, luni, pentru Mediafax, că în prezent sunt trei români în provincia Hubei, China, însă starea lor de sănătate este bună. Instituţia anunţă că alţi 120 de români se află în Hong Kong, 70 în Macao. Sunt şi studenţi români cu care ambasada ţine legătura, însă numărul lor nu e precizat.
„Potrivit ultimelor informaţii existente la nivelul Ambasadei României la Beijing, MAE precizează că în evidenţele misiunii şi-au înregistrat prezenţa în provincia Hubei trei cetăţeni români, respectiv doi în oraşul Yichang şi unul în Wuhan. Persoanele în cauză au contactat Ambasada României la Beijing doar pentru a-şi înregistra prezenţa în regiune, starea lor de sănătate fiind bună”, a transmis MAE.
Instituţia precizează că alţi 120 de români se află în Hong Kong şi aproximativ 70 în Macao.
„De asemenea, pe baza estimărilor Consulatului General al României la Hong Kong, MAE precizează că în regiunea administrativă specială Hong Kong se află aproximativ 120 cetăţeni români, iar în RAS Macao aproximativ 70. Oficiul consular a fost contactat atât telefonic, cât şi prin e-mail de către mai mulţi cetăţeni români care urmează să efectueze deplasări în scop turistic în perioada următoare în cele două regiuni pentru a solicita informaţii despre situaţia actuală”, a subliniat MAE.
Ambasada ţine legătura cu grupul de 25 de români care au participat la un eveniment organizat în China şi urmează să aterizeze marţi pe aeroportul din Otopeni.
„De asemenea, Ambasada României la Beijing este în contact cu un grup de cetăţeni români care se află în Beijing pentru a lua parte la un eveniment organizat cu prilejul Anului Nou Chinezesc, însă aceştia au precizat că vor părăsi teritoriul Republicii Populare Chineze în cursul zilei de astăzi, urmând să ajungă în România în cursul zilei de marţi, 28 ianuarie. Totodată, misiunea diplomatică a luat legătura, direct şi prin intermediul reţelelor de socializare, cu studenţii români bursieri din R. P. Chineză pentru mai multe informaţii privind prezenţa lor pe teritoriul acestui stat, dar şi pentru a le pune la dispoziţie datele de contact ale misiunii diplomatice”, se mai arată în răspunsul MAE.
Oficialii români transmit, însă că până la această oră nu au existat solicitări de asistenţă consulară din partea românilor aflaţi ăn China.
„Până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice sau al oficiilor consulare nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români afectaţi de situaţia din R. P. Chineză. MAE, prin Ambasada României la Beijing, este în permanent contact cu autorităţile chineze şi participă în mecanismele UE şi internaţionale privind monitorizarea, cooperarea şi acţiunile de asistenţă / protecţie consulară în folosul cetăţenilor europeni prezenţi în regiunea direct afectată de epidemia de coronavirus, pentru a trata cu celeritate eventualele cereri din partea cetăţenilor români. MAE precizează că România nu are personal diplomatic în regiunea Hubei”, subliniază MAE.
Numărul deceselor provocate de coronavirus a crescut la 81 în China, iar numărul total de cazuri de îmbolnăvire confirmate a ajuns la 2.744, a anunţat comisia naţională de sănătate din China într-un comunicat.
Opt cazuri au fost confirmate în Hong Kong şi şase în Macao.
Hong Kong a interzis accesul, începând de luni, locuitorilor provinciei chineze Hubei în care a izbucnit epidemia cu noul coronavirus, pentru a împiedica răspândirea rapidă a infecţiei.