Home » D:News » Coronavirusul din China ar fi fost transmis la om de la şerpi. Care sunt simptomele

Coronavirusul din China ar fi fost transmis la om de la şerpi. Care sunt simptomele

Publicat: 23.01.2020
Coronavirusul care afectează China şi a început să se transmită şi în alte ţări, care provoacă din ce în ce mai multe decese, ar putea să fi fost transmis iniţial de două specii de şerpi.

Este vorba de Bungarus multicinctus (denumit şi krait taiwanez sau krait chinezesc) şi de cobra chinezească. Bungarus multicinctus se află în top cinci cei mai veninoşi şerpi din întreaga lume, trăind în habitate din sudul şi centrul Chinei şi în Sud -Estul Asiei.

Coronavirusul gripal din China a debutat la finalul lunii decembrie 2019 în Wuhan, un oraş cu circa 11 milioane de persoane din zona centrală a ţării, unde s-a răspândit rapid. De atunci, persoane care au călătorit în acest oraş s-au îmbolnăvit şi au răspândit boala în alte zone ale Chinei, dar şi în alte state asiatice şi SUA, unde s-a înregistrat primul caz de infecţie cu coronavirus, potrivit CNN.

Pe baza unor probe de virus izolate recoltate de la pacienţi, oamenii de ştiinţă din China au determinat codul genetic al virusului şi au folosit microscopul pentru a-l fotografia. Patogenul responsabil de această pandemie este un nou tip de coronavirus. Acesta face parte din aceeaşi familie de virusuri ca binecunoscutul sindrom respirator acut sever (SARS-CoV) şi sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV), din cauza cărora au murit sute de oameni în ultimii 17 ani. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a numit noul coronavirus 2019-nCoV.

Ipoteza că 2019-nCoV a provenit de la un animal este susţinută de către un articol ştiinţific publicat în Journal of Medical Virology. Oamenii de ştiinţă au condus o analiză şi au comparat codurile genetice ale 2019-nCoV cu ale altor coronavirusuri cunoscute. În momentul în care au realizat cercetări bioinformatice mult mai detaliate ale secvenţelor de 2019-nCoV, au concluzionat că noul coronavirus ar putea proveni de la şerpi. 

Şerpii care ar fi transmis la om coronavirusul 2019-nCoV se vindeau în piaţa de peşte din Wuhan, unde a izbucnit focarul

Cercetătorii au utilizat o analiză a codurilor proteice ale noului coronavirus, pe care au comparat-o cu diferite gazde animale, precum păsări, şerpi, marmote, arici, lilieci şi oameni. În mod surprinzător, au descoperit că acestea se aseamănă foarte mult cu codurile identificate la şerpi. 

Rapoartele indică că aceşti şerpi au fost vânduţi la piaţa de peşte şi animale sălbatice din Wuhan, unde a izbucnit focarul de infecţie cu coronavirus. Primii pacienţi spitalizaţi cu 2019-nCoV au fost lucrători sau clienţi ai pieţii de peşte, unde, pe lângă animale vii, se vinde carne procesată sau proaspătă provenită de la pui, măgari, oi, porci, cămile, vulpi, bursuci, arici, şobolanul de bambus sau reptile. Cum nu a fost niciodată raportată vreo infecţie cu coronavirus la animalele acvatice, este posibil ca coronavirusul să fi provenit de la alte animale vândute în piaţă, oamenii se ştiinţă chinezi referindu-se la cele două specii de şerpi.

Specia de şarpe Bungarus multicinctus / Credit foto: Shutterstock

În baza altor analize, cercetătorii chinezi au afirmat că este posibil ca 2019-nCoV să fi provenit iniţial de la lilieci care sunt deseori vânaţi în sălbăticie de către şerpi. Totodată, înainte să fi infectat oamenii, coronavirusul 2019-nCoV ar fi suferit o mutaţie în procesul de transmitere de  la lilieci la cele două specii de şerpi. Oamenii de ştiinţă nu pot explica felul în care coronavirusul s-a putut adapta, în acelaşi timp, la gazde cu sânge cald şi gazde cu sânge rece.

Piaţa de peşte din Wuhan a fost dezinfectată, dar rămâne în continuare închisă. 

Unde s-a răspândit coronavirusul până în prezent?

Autorităţile sanitare din China au anunţat, joi, că numărul deceselor cauzate de noul coronavirus a ajuns la 25, iar numărul persoanelor infectate se ridică la 616. De ieri, în zona oraşului Wuhan, transportul public (autobuze, trenuri de metrou, feriboturi şi avioane) a fost suspendat, cu scopul de a limita coronavirusului 2019-nCoV. Totodată, locuitorii au fost sfătuiţi să nu plece din oraş, pentru a evita transmiterea coronavirusului 2019-nCoV, care s-a răspândit deja în alte provincii chineze, precum şi în Japonia, Thailanda, Coreea de Sud şi Statele Unite.

Credit foto: Profimedia

Beijingul a anunţat că a luat măsuri pentru a controla răspândirea virusului în spitale, iar în acest context Organizaţia Mondială a Sănătăţii organizează joi o şedinţă de urgenţă pentru a hotărî dacă îmbolnăvirile cu noua tulpină de coronavirus reprezintă o urgenţă medicală mondială.

În SUA, sunt monitorizate cel puţin 16 persoane care au intrat în contact cu un bărbat de 39 de ani din statul Washington care a fost diagnosticat cu coronavirus, devenind primul caz din Statele Unite.

Care sunt simptomele coronavirus şi cum se transmite?

Infecţia cu un coronavirus se manifestă, la început, precum o boală respiratorie moderată, similar cu răceala, dar poate duce la pneumonie, bronşită, insuficienţă renală, complicaţii la naştere sau avort spontant (pentru gravide) sau chiar deces. Se transmite în general pe cale aeriană sau prin atingerea unei suprafeţe contamintate şi apoi ducerea mâinii la nas, gură sau ochi.

Simptomele pentru coronavirus includ:

  • tuse

  • durere în gât

  • dureri de cap

  • febră

  • rinoree

  • probleme la respiraţie

  • nas înfundat

  • oboseală

Nu există încă tratament pentru coronavirusul 2019-nCoV. Se lucrează la un vaccin

Până în prezent nu există un tratament împotriva coronavirusului 2019-nCoV, fiind folosite pentru ameliorare antipiretice, analgezice sau spray-uri nazale decongestionante.

Anna Popova, directorul autorităţii pentru protecţia consumatorilor din Rusia (Rospotrebnadzor), a anunţat miercuri că la Moscova se lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva noului tip de coronavirus

„Da, cu siguranţă, dezvoltăm un vaccin. De fiecare dată când apare o mutaţie (a unui virus, n. red.), începem să dezvoltăm imediat un vaccin”, a declarat Anna Popova, directorul Rospotrebnadzor, potrivit Reuters.

Vă recomandăm să citiţi şi:

TOP 10 Cele mai necrutatoare epidemii care au devastat omenirea

Medicamentul care tratează gripa în 24 de ore

Cea mai cruntă epidemie din istoria modernă a făcut mai multe victime decât Primul Război Mondial. De ce a fost numită în mod greşit ”Gripa Spaniolă”? – VIDEO

 

 

Mii de bărbaţi au fost victimele acestei epidemii 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase