Teorie inedită: OZN-urile sunt de fapt oameni care călătoresc din viitor
În general, obiectele zburătoare neidentifcate sunt asociate datorită conspiraţiilor dar şi culturii pop cu civilizaţiile extrateestre care ne vizitează planeta cu intenţii mai mult sau mai puţin onorabile. Totuşi, dacă e să aplicăm aceiaşi logică pe care o folosim în ştiinţă şi asupra raporturilor întâlnirilor cu OZN-uri atunci ar trebui să luăm în calcul toate posibilităţile până descoperirea unor noi dovezi ne-ar putea ajuta să ajungem la adevăr. În noua sa carte, Identified Flying Objects: A Multidisciplinary Scientific Approach to the UFO Phenomenon, Michael Masters , profesor de antropologie biologică al Universităţii tehnologice Montana, Statele Unite ale Americii, ia în calcul o teorie mai puţin luătă în calcul: OZN-urile sunt de fapt produsul avansurilor tehnologice viitoare care ne-ar permite chiar şi călătoria în timp, notează Space.
„Am adoptat o abordare multidisciplinară pentru a încerca să înţeleg ciudăţenile acestui fenomen (n.r. OZN-urile)” explică Masters. El mai adaugă: „Treaba noastră ca oameni de ştiinţă este să punem întrebări mari şi să încercăm să găsim răspunsurile acestora. Aici (n.r. rapoartele despre OZN-uri) se întâmplă ceva şi ar trebui să purtăm o conversaţie despre asta. Ar trebui să fim în fruntea încercării de a afla despre ce este vorba”.
Masters argumentează că aceşti vizitatori din afara timpului nostru, extratempestrials după cum i-a numit, sunt adesea descrişi în termeni pe care i-am folosi să descriem oamenii şi că, de asemenea, aceştia posedă capacitatea de a comunica cu noi şi posedă tehnologii superioare dar care par a fi bazate pe propia noastră tehnologie.
În ceea ce priveşte motivul pentru care descendenţii noştri ar alege să ne viziteze şi nu ar fi vorba de forme de viaţă de pe alte planete, Masters argumentează că: „Ştim că suntem aici. Ştim că oamenii există. Ştim că am avut o istorie evolutivă lungă pe această planetă. Ştim că tehnologia noastră va fi mai avansată în viitor. Cred că cea mai simplă explicaţie, înnăscută, este că noi suntem. Încerc doar să ofer ceea ce este probabil cea mai parsimoniosă explicaţie (n.r. moderată).
Citeşte şi: