Epava Titanicului, protejată de turişti şi exploratori printr-un acord inedit
Potrivit acordului, cele două ţări pot „acorda sau refuza autorizaţii de a intra în epavă sau de a scoate obiecte din aceasta”.
Epava se află în ape internaţionale şi era protejată anterior doar de convenţia UNESCO privind conservarea patrimoniului cultural subacvatic.
Transatlanticul Titanic s-a scufundat în noaptea de 14 spre 15 aprilie 1912, după ce s-a ciocnit de un aisberg în nordul Oceanului Atlantic, în timpul călătoriei sale inaugurale, de la Southampton (Marea Britanie) la New York (Statele Unite). Proprietate a companiei White Star Line, Titanicul era cel mai mare pachebot din epoca sa. Construit în şantierele navale din Belfast, Titanicul s-a scufundat în decurs de trei ore, făcând circa 1.500 de victime, dintre cei 2.224 de pasageri. Epava sa se află pe fundul oceanului, la o adâncime de 3.800 de metri.
De la descoperirea sa, în 1985, la 650 de kilometri de coastele canadiene, epava a fost asaltată de căutătorii de comori şi turişti.
După o expediţie în 2012, cercetătorii au descoperit că unele părţi ale epavei au fost distruse recent. În plus, s-au constatat cantităţi îngrijorătoare de deşeuri aruncate din bărcile care s-au perindat prin zonă, potrivit Mediafax.