Parkinson, maladia de care suferă şi Ozzy Osbourne. ”Are o zi bună, una rea, iar apoi una şi mai rea”
În cadrul unui interviu comun pentru emisiunea „Good Morning America”, de pe postul ABC, soţia cântăreţului, Sharon Osbourne, a declarat că boala nu este o „condamnare la moarte”, dar îl afectează în mai multe feluri. „Are o zi bună, una rea, iar apoi una şi mai rea”, a spus Sharon Osbourne.
Ozzy a adăugat că este greu de spus dacă simpotomele sale de amorţeală erau de la boală sau în urma unei căzături pe care a suferit-o. „A fost extrem de solicitant pentru noi toţi. Ultimul meu concert a avut loc de Anul Nou. Apoi am suferit o căzătură gravă. A trebuit să mă operez la gât”, a explicat artistul, potrivit Mediafax.
Osbourne a mai spus că se află sub tratament pentru Parkinson, transmite BBC.
Cântăreţul a mai spus că, referitor la zvonurile despre sănătatea sa, nu poate păstra secrete. „Nu pot să mai ţin asta în mine pentru că mi-am epuizat toate scuzele, ştii ce zic?”, a declarat starul rock.
Osbourne a mai spus că este recunoscător fanilor săi. „Ei sunt aerul meu, ştii. Mă simt mai bine. Am recunoscut faptul că am fost diagnosticat Parkinson. Sper doar că fanii vor rămâne alături de mine pentru că am nevoie de ei”, a adăugat cântăreţul.
Jack şi Kelly Osbourne, cei doi copii ai cântăreţului, au fost primii care şi-au dat seama că ceva nu era în regulă cu tatăl lor. „Cel mai greu este să vezi pe cineva iubit că suferă”, a declarat Kelly.
Jack, care a fost diagnosticat cu scleroză multiplă în 2012, a spus că înţelege perfect prin ce trece tatăl său.
După ce a plecat din trupa Black Sabbath – pe care a înfiinţat-o, în 1968, alături de chitaristul Tony Iommi, basistul Geezer Butler şi toboşarul Bill Ward -, Ozzy Osbourne şi-a construit o carieră de succes în calitate de artist solo. Albumul „No More Tears”, lansat de Ozzy Osbourne în 1991, a primit patru discuri de platină în SUA şi a avut parte de o primire călduroasă din partea publicului şi a criticilor. Următoarele albume – „Ozzmosis” (1995), „Down to Earth” (2001), „Under Cover” (2005), „Black Rain” (2007), deşi nu au mai avut acelaşi succes de public, au fost bine primite de critica de specialitate.
În total, Osbourne a lansat 11 albume de studio solo. De-a lungul carierei, a primit, printre altele, o stea pe Hollywood Walk of Fame, un Global Icon Award la gala MTV Europe Music şi un Ivor Novello Award pentru munca sa de compozitor.
Ce este boala Parkinson?
Boala Parkinson este o boală neurologică care afectează mişcarea şi ale cărei simptome încep cu un tremur abia vizibil, într-o singură mână. În timp, apare rigiditatea, încetinirea mişcărilor şi dificultatea în mers, iar în stadii avansate se poate instala demenţa, anxietatea şi chiar depresia.