Home » D:News » Decizia unei instanţe din Italia: telefoanele mobile cauzează tumori. Controverse după sentinţă

Decizia unei instanţe din Italia: telefoanele mobile cauzează tumori. Controverse după sentinţă

Decizia unei instanţe din Italia: telefoanele mobile cauzează tumori. Controverse după sentinţă
Publicat: 19.01.2020
Folosirea îndelungată a telefoanelor mobile cauzează tumori, a decis o instanţă din Italia, transmite publicaţia The Telegraph.

Curtea de apel din Torino a susţinut o decizie din 2017 a unei instanţe inferioare. Judecătorii au apelat la doi doctori, care au susţinut că folosirea îndelungată a telefoanelor mobile – cel puţin 30 de minute în fiecare zi, timp de 10 ani – este asociată cu un risc ridicat de apariţie a unor tumori la cap.

Procesul a fost deschis de Roberto Romeo, un angajat al Telecom Italia, care susţine că s-a îmbolnăvit deoarece a fost nevoit să vorbească foarte mult – 4-5 ore pe zi, în interes de serviciu – la telefonul mobil, potrivit Mediafax.

Cazul ar putea ajunge acum la instanţa supremă. Dacă decizia este păstrată, Romeo va primi despăgubiri.

Decizia instanţei italiene a fost criticată de experţi. Walter Ricciardi, fostul preşedinte al Higher Health Institute, a declarat că nu există dovezi care să arate că folosirea îndelungată a unui telefon mobil cauzează astfel de afecţiuni. „Judecătorii din Torino urmăresc un Premiu Nobel sau au făcut o gafă monumentală”, a declarat el.

Şi ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, a declarata că, deşi respectă decizia instanţei, crede că nu există dovezi în acest sens, după cum susţine şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Telefoanele emit, într-adevăr, radiaţii. Radiaţiile electromagnetice sunt de mai multe tipuri, iar unele sunt cu adevărat dăunătoare pentru organismele vii. Totuşi, radiaţia emisă de un dispozitiv mobil nu este periculoasă şi este mult mai slabă decât cea generată de alte obiecte din jur, potrivit specialiştilor, inclusiv cei de la Federal Trade Commision din SUA. Instituţia a amendat doi producători de stickere anti-radiaţii pentru telefoane mobile pentru faptul că promovau produse ale căror beneficii nu erau demonstrate.

Radiaţie ionizantă versus radiaţie ne-ionizantă

Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), periculoasă este, la anumite frecvenţe, radiaţia ionizantă. Aceasta este capabilă să transmită materiei iradiate energia sa, să o ionizeze (conferind o încărcătură pozitivă sau negativă atomilor sau moleculelor care compun această materie) şi să antreneze uneori o recombinare sau o reacţie chimică. Prezenţa în număr mare a unor astfel de particule încărcate electric poate provoca distrugeri ţesuturilor vii. Din această categorie fac parte tipurile de radiaţie Alfa, Beta şi Gamma. Sursele acestora sunt: radiaţia cosmică, radiaţia terestră (materiale radioactive care există în roci şi sol), radiaţia naturală (propriile organisme – avem în corp o sursă de radiaţie ionizantă: radioizotopii potasiu-40 şi carbon-14, care pătrund în organism prin lanţul alimentar şi prin respiraţie), expunerea medicală (Razele X) sau alte surse (centrale nucleare, fertilizatori etc.).

Radiaţia emisă de telefoane este ne-ionizantă, cu un nivel de energie mai scăzut decât cea ionizantă. Trebuie precizat că şi aceste radiaţii pot fi dăunătoare în doze foarte mari şi dacă oamenii sunt expuşi la ele timp îndelungat, deoarece pot încălzi ţesuturile (ex.: cuptorul cu microunde). De aceea, majoritatea smartphone-urilor şi telefoanelor au „scuturi” interne care nu permit niveluri de radiaţie dăunătoare şi sunt testate pentru a îndeplini anumite cerinţe şi a fi compatibile cu standardele în vigoare. „Spre deosebire de radiaţia ionizantă, radiaţia ne-ionizantă nu afectează ADN-ul astfel încât să se ajungă la apariţia cancerului. Singurul efect observat la oameni este încălzirea ţesutului”, potrivit United States National Cancer Institute. Astfel organizaţia a concluzionat că radiaţiile electromagnetice emise de telefoanele mobile nu sporesc riscul de cancer la creier sau în alte zone ale corpului.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Masculii unei specii de caracatițe paralizează femelele înainte de împerechere pentru a nu fi mâncați
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play