20.000 de oferte pentru miliardarul care caută prietenă pentru călătoria în jurul Lunii
Omul de afaceri japonez a publicat recent un anunţ matrimonial, spunând că a apelat la această soluţie din cauza singurătăţii pe care o resimte la vârsta mijlocie.
Maezawa va fi primul turist care va călători în jurul Lunii la bordul unui vehicul al companiei private de transport spaţial SpaceX, fondată de Elon Musk. Călătoria este programată pentru cel mai devreme 2023, iar Maezawa, în vârstă de 44 de ani şi cu afaceri în domeniul modei, va fi prima persoană care va ajunge în jurul Lunii de la cea mai recentă misiune americană Apollo, care a avut loc în 1972. Pentru această călătorie, omul de afaceri a plătit o sumă care nu a fost făcută publică.
Miliardarul a încheiat recent o relaţie cu o actriţă japoneză şi a anunţat că aşteaptă răspunsuri de la „tinere în vârstă de 20 de ani şi peste”, care îşi doresc să se bucure de viaţă la maximum.
Procesul alegerii unei partenere va sta la baza unei emisiuni pentru un seviciu de streaming online, AbemaTV.
„Am trăit exact cum am vrut până acum”, a arătat Maezawa, care are trei copii cu două femei diferite. „Am 44 de ani. Pe măsură ce se fac simţite sentimente de singurătate şi gol, singurul lucru la care mă gândesc este să iubesc mai departe o singură femeie”, a explicat miliardarul în anunţul dat publicităţii, potrivit Mediafax.
Yusaku Maezawa este fondatorul companiei de modă Zozo. Omul de afaceri este cunoscut pentru interesul pe care îl arată pentru artă şi maşini sport.