Cum arată arma ascunsă în ruj, un dispozitiv împotriva violatorilor – VIDEO
Shyam Chaurasia, un indian din Varanasi în statul Uttar Prades a inventat un dispozitiv de securitate care le poate da ocazia femeilor să detoneze ceea ce pare un banal ruj în cazul în care sunt atacate, notează presa internaţională.
Potrivit informaţiilor date publicităţii, arma ar fi gândită pentru a fi purtată alături de rujul obişnuit. În momentul detonării, dispozitivul ar produce un zgomot extrem de puternic
Realizatorul dispozitivului mizează pe faptul că sunetul asurzitor va atrage atenţia celor care se află în apropiere şi poliţiei.
“Dacă o femeie este într-o situaţie neplăcută, poate să apese butonul dispozitivului. Va produce o explozie puternică şi va trimite un mesaj la serviciul de urgenţă. E uşor de purtat şi cum poate să fie confundat cu un ruj normal nu va ridica niciun fel de suspiciuni”, şi-a lăudat invenţia Chaurasia. Indianul susţine că a dezvoltat întregul dispozitiv într-o singură lună.
Gadgetul este reîncărcabil şi poate fi conectat la smart phone prin bluetooth. Inventatorul susţine că rujul exploziv poate fi comercializat pentru preţuri de aproximativ 600 de rupii (8,40 dolari), potrivit Mediafax.
“E uşor să de folosit şi creează spaimă cu explozia pe care o produce. Când încerci să-l foloseşti, nimini nu bănuieşte despre ce e vorba, pentru că arată ca un ruj”, spune Shefali Rai, o studentă de la Benaras Hindu University, potrivit Hindustan Times.
Chaurasia este cunoscut şi pentru că a dezvolta în 2019 un costum blindat asemănător celui purtat de eroul de benzi desenate Iron Man, pe care l-a prezentat ca mijloc de combatere a terorismului.