Home » D:News » Ce s-a întâmplat cu oile salvate de pe nava răsturnată în Portul Midia

Ce s-a întâmplat cu oile salvate de pe nava răsturnată în Portul Midia

Ce s-a întâmplat cu oile salvate de pe nava răsturnată în Portul Midia
Publicat: 10.01.2020
180 de oi salvate de pe nava care s-a răsturnat la sfârşitul lunii noiembrie în Portul Midia sunt mutate, vineri, la o fermă special amenajată lângă Bucureşti, unde animalele vor beneficia de o „viaţă liniştită şi departe de exploatarea umană”.

Potrivit asociaţiei Letea Wild Horses, care s-a implicat şi în acţiunea de salvare a oilor de pe navă, animalele sunt mutate vineri într-o fermă situată la nord de Bucureşti.

„Cei 180 de berbecuţi supravieţuitori de pe Vasul Morţii se îndreaptă acum către sanctuarul nostru de lângă Bucureşti”, au anunţat, pe Facebook, reprezentanţii asociaţiei.

Conform unui comunicat al ONG-ului, animalele au fost preluate din Nuntaşi, judeţul Constanţa, şi sunt transportate în apropiere de Bucureşti.

„Condiţiile de care se vor bucura oile în acest nou spaţiu vor fi excelente, aşa cum v-am promis. Vor fi permanent sub supravegherea noastră şi se vor bucura de o viaţă liniştită şi departe de exploatarea umană”, au transmis reprezentanţii asociaţiei.

Nava cu pavilion Palau s-a răsturnat, la sfârşitul lunii noiembrie, în Portul Midia. La bordul ei se aflau peste 14.000 de oi şi un echipaj format din 22 de marinari. Au fost salvate aproximativ 250 de oi după cinci zile de intervenţii, potrivit Mediafax.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase