Samantha Barbash susţine că producătorii au încercat să obţină consimţământul ei pentru realizarea filmului, dar că ea a refuzat acest lucru. În pofida acestui fapt, filmul a fost produs, cu Jennifer Lopez interpretând un personaj a cărui poveste este bazată pe viaţa Samantei Barbash.
Barbash nu o dă în judecată pe Jennifer Lopez personal, ci cheamă în instanţă compania de producţie Nuyorican Productions.
Femeia spune că personajul din film este înfăţişat ca „folosind şi fabricând substanţe ilegale în casa ei, unde locuia cu copilul”. Aceasta spune că ideea este falsă şi jignitoare.
Barbash a cerut despăgubiri de 40 de milioane de dolari casei de producţie a filmului. De asemenea, aceasta doreşte ca producătorii să retragă de la difuzare toate copiiile filmului, potrivit Mediafax.
Lansat în 2019, filmul „Striptease pe Wall Street/ Hustlers”, de Lorene Scafaria, spune povestea unor foste angajate ale unui club de striptease care ajung bogate profitând de pe urma unor oameni de afaceri de pe Wall Street. Pentru rolul din acest film, Jennifer Lopez a fost nominalizată, printre altele, la Globurile de Aur şi la premiile Sindicatului actorilor americani.