Prima eclipsă de Lună din 2020 are loc pe 10 ianuarie. La ce oră trebuie să te uiţi pe cer ca s-o vezi în toată regula

09 01. 2020, 19:00

În 10 ianuarie 2010, când Luna va avea o influenţă maximă asupra Terrei (faza de Lună plină), va avea loc şi o eclipsă de Lună prin penumbră, al cărei maxim va fi înregistrat la ora 21:10.

O eclipsă de Lună se produce atunci când Luna, Soarele şi Pământul se aliniază, astfel că satelitul natural al Terrei intră în umbra planetei noastre. 

Eclipsele de Lună se produc atunci când Soarele, Pământul şi Luna se aliniază, Luna intrând astfel în umbra Pământului. Dacă Luna intră total în conul de umbră al Pământului, ea se întunecă şi capătă o nuanţă roşiatică, având loc o eclipsă totală de Lună. În cadrul acestui fenomen, din cauza culorii roşu închis, mai este numită şi Luna sângerie.

O eclipsă parţială de Lună are loc atunci când satelitul natural nu intră în întregime în umbra Terrei, ci trece pe deasupra sau pe sub mijlocul centrului umbrei.

Ce se întâmplă în timpul eclipsei de Lună prin penumbră?

În momentul în care Luna trece prin penumbră are loc o eclipsă de Lună prin penumbră. Acest fenomen nu produce modificări majore asupra astrului, Luna nu se întunecă, iar suprafaţa ei capătă o nuanţă gălbuie.

Eclipsa de Lună prin penumbră din 10 ianuarie 2020 va dura 4 ore şi patru minute, potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic Amiral „Vasile Urseanu”.

În România, eclipsa va începe la ora 19:08, când Luna va intra în penumbră, însă la început nu vor putea fi sesizate schimbrări ale astrului. În faza maximă a eclipsei de Lună prin penumbră, care va avea loc la ora 21:10, discul Lunii se va afla aproape în totalitate în penumbra Pământului. Acum, Luna va avea o luminozitate mai mică şi o nuanţă de gălbui, aşa cum am menţionat mai sus.

Fazele eclipsei de Lună prin Penumbră, pe ore

  • 19:08 – începutul eclipsei, intrarea în penumbră
  • 21:10 – maximul eclipsei (circa 90% din suprafaţa Lunii va fi acoperită de penumbra Pământului)
  • 23:12 – ieşirea din penumbră (sfârşitul eclipsei)

Cum se poate vedea din România eclipsa de Lună prin penumbră?

Fenomenul va fi vizibil în Europa, Africa, Asia, Oceanul Indian şi Australia de Vest. Din România se va vedea din toată ţara, pe întreaga durată a evenimentului, cu ochiul liber, indiferent dacă te afli  sau nu într-un loc cu multă lumină artificială (cum este în oraşe), fără a fi nevoie de telescop, important este ca cerul să fie senin.

Luna şi fenomenele astronomice care o implică i-a fascinat pe învăţaţi chiar din Antichitate, aceştia stabilind că prima eclipsă consemnată ar fi avut loc în anul 3.450 î Hr.

Următoarea eclipsă de Lună prin penumbră va avea loc în 5 iunie 2020 şi va fi vizibilă din România.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Luna emite pulsuri de lumină şi nimeni nu ştie de ce

Câmpul magnetic al Lunii s-a dezintegrat în urmă cu un miliard de ani

Formarea Lunii, corelată cu apariţia apei pe Pământ

Luna ar putea scăpa de atracţia gravitaţională a Terrei