În timpul unei întâlniri neoficiale dintre Jim Brindenstine, administratorul NASA, şi o serie de politicieni, cercetători şi oameni de afaceri din industria aerospaţială japoneză a fost luată în calcul posibilitatea ca NASA să transporte pe suprafaţa Lunii astronauţi japonezi, notează cotidianul The Mainichi, citat de către Futurism.
Ziarul susţine că în cadrul acestei întâlniri a participat şi Yoshiyuki Kasai, director al Comitetului de Politici Spaţiale al Japoniei, dar şi Takafumi Matsui, director adjunct al aceluiaşi comitet, profesor emerit al Universităţii Tokyo şi director al Secretariatului Naţional de Politică Spaţială. Cotidianul japonez sugerează că această întâlnire, dacă s-ar dovedi fructuoasă, ar face din Japonia cel de al doilea stat care şi-a trimis cel puţin un astronaut pe Lună. De asemenea, acest parteneriat ar putea reprezenta, după cum explică reporterii ziarului, o formă de combatere a ambiţiilor spaţiale ale Chinei; programul spaţial uman al acestui stat fiind destul de avansat după cum susţin unele surse.
NASA intenţionează să se întoarcă pe Lună şi, de data aceasta, să şi rămână acolo. Planul este de a construi o bază selenară şi o bază intermediară: Gateway, în aceste condiţii, resursele japonzilor s-ar putea dovedi extrem de importante pentru agenţia spaţială a americanilor.
În luna mai a anului 2019, primul ministru Shinzo Abe s-a întâlnit cu preşedintele american Donald Trump, printre subiectele acestora fiind inclusă şi problematica cooperării spaţiale în cadrul programului Artemis; Japonia urmând să investească în construirea Gateway.
Citeşte şi: