Lansarea a fost a treia după o încercare în 2016, când racheta chineză a atins o altitudine suboptimală, şi o alta în iulie 2017, nereuşită, când March 5 s-a prăbuşit în ocean.
Succesul de vineri readuce China pe calea de a-şi îndeplini măreţele planuri de explorare spaţială, potrivt Futurism.
Lansarea de vineri, ce a avut loc la ora locală 20:45 (14:45, ora României), a fost urmărită în direct, la postul naţional de televiziune chinez (CCTV), cu sufletul la gură de peste un milion de persoane.
Racheta March 5 a livrat un singur satelit de test în orbită, dar este capabilă să care în spaţiu încărcături de până la 25 de tone, având astfel o capacitate utilă similară cu cea mai puternică rachetă a NASA din prezent, Delta IV.
Oficialii chinezi au planuri mari legate de March 5, unul dintre ele vizează lanasarea cu ajutorul ei a primei sonde către Marte şi a unei misiuni pe Lună. Totodată, o versiune modificată a rachetei Long March 5 ar urma să stea la baza înfiinţării unei staţii spaţiale cu echipaj în anul 2022.
Racheta este importantă şi pentru ambiţiile Chinei de a trimite primii astronauţi pe Lună către finalul anilor 2020.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Misiunea spaţială chineză a reuşit primul experiment biologic
Prima imagine panoramică de pe partea nevăzută a Lunii
Praful de pe Lună este periculos pentru oameni
Un astronaut din China susţine că a auzit un sunet straniu în spaţiu