Home » D:News » Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume. Cu cât şi-au mărit averile în 2019

Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume. Cu cât şi-au mărit averile în 2019

Cei mai bogaţi 500 de oameni din lume. Cu cât şi-au mărit averile în 2019
Publicat: 30.12.2019
Strategia unei vizibilităţi uriaşe pe reţelele de socializare, o melodie catchy despre o familie de rechini, sau depozitele pentru fiare vechi sunt doar câteva dintre modalităţile bizare care au făcut din anul 2019 unul fructuos pentru averile din lume, transmite Bloomberg.

Astfel, Kylie Jenner este cel mai tânără miliardară, după ce compania sa, Kylie Cosmetics, a semnat un parteneriat exclusiv cu Ulta Beauty Inc, vânzându-şi după o participaţie de 51% din companie, pentru 600 milioane de dolari.

La aproape două luni de când echipa Washington Nationals a câştigat primul campionat World Series, oamenii încă fredonează ”Baby Shark, doo-doo doo-doo doo-doo”. Familia coreeană care a ajutat la mediatizarea cântecului viral are, în prezent, o avere de 125 milioane de dolari, potrivit Mediafax.

Chiar şi maşinile vechi s-au dovedit a fi un tezaur anul acesta. Willis Johnson, care a fondat Copart Inc., a acumulat o avere de 1,9 miliarde de dolari, construind un depozit pentru a vinde autovehicule deteriorate.

Astfel, cei mai bogaţi 500 de oameni din lume, analizaţi de indicele Bloomberg Billionaires Index, şi-au mărit averile cu 1.200 de miliarde de dolari, sporind valoarea netă colectivă a acestora cu 25%, până la 5.900 de miliarde de dolari.

Astfel de câştiguri vor fi aduce noi tensiuni în discuţiile cu privire la inegalităţile veniturilor. În SUA, cei mai bogaţi 0,1% dintre oameni controlează o pondere mai mare decât oricând din averile totale de după 1929, determinând unii politicieni să solicite o restructurare radicală a economiei.

„Acumularea de bogăţii de către un număr mic de persoane se face cu preţul vieţii popoarelor”, a declarat reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez, care se descrie drept o socialistă democrată, într-un tweet din 12 decembrie, atunci când alegerile din Marea Britanie începuseră.

Cu toate acestea, înfrângerea liderui Partidului Laburist (de opoziţie) din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, a cărui campanie a inclus atacuri asupra miliardarilor şi apeluri la „rescrierea regulilor economiei noastre”, a dat un impuls suplimentar marilor averi.

Liderul câştigurilor din 2019 a fost Bernard Arnault, care şi-a crescut averea cu 36,5 miliarde de dolari, devenid a treia cea mai bogată persoană din lume, cu o avere de cel puţin 100 miliarde de dolari, potrivit indicelui Bloomberg.

În total, doar 52 de persoane din clasamentul indicelului Bloomberg au înregistrat un declin în averile lor, anul acesta.

Averea fondatorului Amazon, Jeff Bezos, a scăzut cu aproape 9 miliarde de dolari, dar acest declin a venit pe fondul divorţului de MacKenzie Bezos. Titanul comerţului electronic încheie anul drept încă cel mai bogat om din lume, după ce acţiunile Amazon au atins, joi, niveluri maxime. Compania a raportat un sezon record în ceea ce priveşte sărbătorile de iarnă, cu miliarde de produse livrate şi cu vânzarea a „zeci de milioane” de dispozitive proprii Amazon, precum Echo Dot.

Câştigătorii din 2019

Cei 172 de miliardari americani din indicele Bloomberg au adăugat averilor lor câte 500 miliarde de dolari. Astfel, averea lui Mark Zuckerberg de la Facebook Inc. a crescut cu 27,3 miliarde de dolari, iar cea a cofondatorului Microsoft Corp, Bill Gates, cu 22,7 miliarde de dolari.

Numărul chinezilor reprezentanţi în indicele Bloomberg a continuat să urce, contingentul naţiunii crescând până la 54, fiind pe locul al doilea după Statele Unite. He Xiangjian, fondatorul celui mai mare exportator de aparate de aer condiţionat din China, a atins cea mai mare creştere a averii sale, cu 79% până la 23,3 miliarde de dolari.

Totodată, averile celor mai bogaţi oameni din Rusia s-au mărit cu 51 miliarde de dolari, adică o apreciere colectivă de 21%.

Declinurile din 2019

Averea personală a lui Rupert Murdoch a scăzut cu aproximativ 10 miliarde de dolari, după ce veniturile obţinute din vânzarea activelor Fox către Walt Disney Co. au fost distribuite celor şase copii ai săi, aceştia devenind şi ei miliardari.

Thomas Peterffy de la Interactive Brokers Group şi-a văzut averea scăzând cu 2,1 miliarde de dolari.

Averea lui Adam Neumann, fondatorul WeWork, a scăzut după ce compania sa a trecut de la o valoare de piaţă de 47 miliarde de dolari la una de 8 miliarde de dolari. Totuşi, pachetul de salvare oferit SoftBank Group Corp a lăsat intact statutul de miliardar a lui Neumann.

Noi miliardari

White Claw, cel mai de succes hit al verii în rândul milenarilor, a ajutat la creşterea valorii nete a averii lui Anthony von Mandl la 3,6 miliarde de dolari.

Stăpânirea artei livrărilor de fast-food s-a dovedit extrem de profitabilă pentru Jitse Groen, a cărui avere s-a majorat la 1,5 miliarde de dolari, datorită evoluţiei companiei Takeaway.com.

Popularitatea laptelui de soia a oferit pentru opt membri ai familiei Lo din Hong Kong, o avere de 1,5 miliarde de dolari.

Indiferent de ceea ce s-a întâmplat în 2019, averile bogaţilor lumii au rămas solide, mai ales pe fondul rezolvării tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi China, dar şi datorită soluţionării incertitudinilor privind Brexitul.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii