Metodă de a prelungi viaţa: post alimentar de 18 ore
Studiul citat de CNN este propus medicilor ca un fel de ghid pe baza căruia pot fi prescrise perioade de repaos alimentar în tratamentul obezităţii, cancerului, diabetului şi al afecţiunilor cardiace.
Citeşte şi 8 sfaturi pentru o alimentaţie sănătoasă
Autorul studiului, Mark Mattson, profesor de neurologie la Johns Hopkins University, propune două tipuri de abordare: mese în timpul zilei (programate într-un interval de 6-8 ore, şi alternate cu perioade de 16-18 ore de restricţie alimentară) şi post intermitent 5:2 (restricţii alimentare pentru două zile din săptămână, zile în care conţinutul caloric al alimentelor consumate nu depăşeşte 500 de calorii), potrivit Mediafax.
Studiul porneşte de la obiceiul americanilor de a mânca de trei ori pe zi, în afara gustărilor aşa că încearcă să identifice modificările pe care le-ar aduce restricţiile alimentare.
Cum studiul este foarte nou, medicii sunt sfătuiţi să monitorizeze starea pacienţilor în perioadele de post intermitent şi să mărească treptat frecvenţa momentelor de restricţii.
Postul intermitent a fost studiat pe rozătoare şi adulţi supraponderali încercând să identifice moduri de a îmbunătăţi starea de sănătate a celor afectaţi de obezitate.
Alternarea perioadelor de abţinere şi alimentaţie poate îmbunătăţi starea de sănătate a celulelor, a arătat Mattson, care susţine că astfel sunt declanşate moificări ale metabolismului. Aceste schimbări determină celulele să folosească rezervele de grăsime transformându-le în energie trecând de la acumulare de grăsime la economie de grăsime.
Studiul postului intermitent atât pentru animale cât şi pentru oameni a indicat legături cu practicile tradiţionale orientate spre asigurarea longevităţii, a sănătăţii inimii şi a ameliorării cogniţiei.
Beneficiile postului intermitent
Articolul se referă la locuitorii din insula Okinawa, cunoscuţi pentru longevitate dar şi pentru alimentaţia cu puţine calorii bogată în nutrienţi. Postul intermitent ar contribui la durata mare a vieţii acestor oameni şi ar păstra sub control problemele legate de obezitate, sugerează autorul studiului.
Postul intermitent ar îmbunătăţi starea celor care prezintă cazuri de rezistenţă la insulină, stabilizând nivelul de zahăr din sânge. Sunt citate trei cazuri de bărbaţi afectaţi de diabet de tip 2 care au reuşit să renunţe la insulină după ce au pierdut greutate în urma aplicării unui post intermitent. Descoperirea oferă o şansă celor care până acum considerau că diabetul este incurabil.
Adulţi cu vârste înaintate au putut să îşi îmbunătăţească memoria atunci când au urmat un tratament bazat pe post intermitent, arată cercetătorii citând un experiment din 2009.
Încă nu au fost studiate efectele pe termen lung, iar grupurile pentru care au fost obţinute rezultatele au fost compuse din tineri şi persoane la vârsta a doua, astfel că observaţiile nu se pot generaliza, arată autorul studiului. În acelaşi timp, cercetătorul a explicat şi că dieta poate să creeze probleme persoanelor obişnuite cu trei mese pe zi.
Aprape 40% dintre persoanele care au participat la un studiu asemănător în 2017, au prezentat tendinţa de a mânca nesănătos în momentele dintre perioadele de restricţie alimentară, a notat Frank Hu, preşedintele Departmentului de Nutriţie de la Şcoala de Sănătate Publică T.H.Chan, din cadrul Harvard University.
Atunci când creierul este înfometat, în hipotalamus (centrul foamei) sunt eliberaţi hormoni ai poftei care pot determina supraalimentaţia.
Mattson susţine că problema este una de moment: ”Pacienţii ar trebui să afle că foamea şi iritatabilitatea resimţite iniţial vor trece după două săptămâni sau o lună, pe măsută ce creierul se obişnuieşte cu noul obicei”.