Cel puţin trei bolnavi vor fi salvaţi după o prelevare multiplă de organe la Spitalul Universitar
„Intervenţia a fost realizată în Blocul Operator Central şi a fost efectuată de o echipă multidisciplinară care cuprinde medici din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, din cadrul Institutului Clinic Fundeni, din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, dar şi medici din partea Eurotransplant. Aceste organe vor salva vieţile a cel puţin trei bolnavi. Rinichii şi ficatul au fost duse de medici la Institutul Clinic Fundeni, iar inima va ajunge la un bolnav din Serbia, conform deciziei luate de specialiştii de la Eurotransplant”, potrivit unui comunicat de presă al SUUB, potrivit Mediafax.
Organele au fost prelevate de la o femeie de 44 ani, îngrijită în Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, şi care a suferit un anevrism cerebral rupt. În cursul zilei de sâmbătă s-au întrunit condiţiile pentru a putea fi realizată prelevarea organelor, conform sursei citate.
„Astfel, în pragul Sărbătorilor de Iarnă trei bolnavi au primit o nouă şansă la viaţă şi mulţumim foarte mult familiei donatoarei care a înţeles importanţa donării de organe în scopul salvării altor vieţi. Este un gest nobil pe care l-au făcut în preajma Sfintei Sărbători a Crăciunului şi apreciem decizia dumnealor. Transmitem condoleanţe familiei îndurerate”, spun medicii implicaţi în această prelevare.
Acesta este a doua prelevare de organe realizată în luna decembrie la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. În 12 decembrie, de la un pacient victimă a unui accident rutier echipa medicală a prelevat rinichii, ficatul şi corneea. Organele prelevate au ajuns la alţi bolnavi, care au primit, astfel, o nouă şansă la viaţă
Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti este un membru activ în cadrul Programului Naţional de Transplant alături de alte spitale din România acreditate pentru activitatea de recoltare de organe de la pacienţii aflaţi în moarte cerebrală.