Stare de urgenţă în Sydney şi în cel mai populat stat australian, în urma căldurii extreme şi a incendiilor
.În aceeaşi săptămână, continentul a trăit cea mai fierbinte zi în istorie, un fum gros a acoperit oraşul port, a învăluit Opera şi a stopat multe activităţi în aer liber.
Starea de urgenţă le-a oferit pompierilor puteri sporite pentru a putea controla resursele guvernamentale, de a forţa evacuările, de a închide drumurile şi de a opri utilităţile din statul New South Wales, care adăposteşte peste 7 milioane de locuitori, potrivit Mediafax.
Pompierii se luptă cu peste 100 de incendii, dintre care mai mult de jumătate sunt necontrolate şi cu temperaturi de până la 45 de grade Celsius (113 ° F) în unele zone, oficialii au avertizat locuitorii să fie în alertă ridicată.
„Frontul de incendii s-a răspândit foarte repede şi intens”, a declarat comisarul Serviciului Rural de Pompieri (RFS), Shane Fitzsimmons, reporterilor din Sydney, adăugând că doi pompieri au fost transportaţi cu elicopterul la spital, cu arsuri pe faţă şi căile respiratorii. „Este încă un cumul de circumstanţe foarte dificile şi periculoase”, a adăugat acesta.
Australia se luptă de mai multe săptămâni cu incendiile de vegetaţie pe cea mai mare parte a coastei sale de est, lăsând şase persoane moarte, peste 680 de case distruse şi aproape 3 milioane de acri (1,2 milioane de hectare) arse.