Cum a ajuns trenul din nou la modă
Industria turistică se schimbă la faţă de Anul Nou. Un raport realizat de platforma Pinterest anunţă că turismul eco va conta din ce în ce mai mult.
Citeşte şi Cel mai rapid tren din lume, testat de japonezi. Atinge viteza la decolare a unui avion – VIDEO
„La fel ca multe alte industrii, turismul ajunge într-un punct cheie în ceea ce priveşte ecologia, deoarece oamenii par să caute să reducă impactul pe care îl au asupra mediului atunci când explorează locuri noi”, se arată în raportul Pinterest. „Pentru unii călători, acest lucru înseamnă monitorizarea impactului asupra mediului. Ei vor alege metode de transport mai curate sau chiar zone apropiate în locul celor care solicită parcurgerea unor distanţe mai lungi. Alţii vor evita punctele supraaglomerate sau vor alege destinaţii turistice mai puţin cunoscute”, potrivit aceluiaşi raport, citat de Mediafax.
Documentul dat publicităţii de Pinterest evidenţiază mai multe tendinţele remarcate din partea celor care sunt interesaţi să călătorească în 2020.
Călătoria cu trenul este la modă din nou, iar Pinterest raportează că acest trend a crescut cu 107%. Vă recomandăm să căutaţi cele mai pitoreşti rute feroviare din Europa şi nu uitaţi că se anunţă şi o „petrecere” cu trenuri tematice de lux în 2020.
Cei care preferă călătoriile ecologice iau în calcul nu doar modul în care ajung la destinaţie, ci şi cum îşi împachetează bagajele. Vânzările ambalajelor ecologice, cele care au nivelul de poluare zero, şi-au atins deja punctul culminant, crescând cu 48%.
Pentru ca totul să fie perfect „curat”, călătoriile ecologice făcute cu bagaje ecologice trebuie să aibă ca punct final oraşele ecologice, metropolele care caută modalităţi inteligente de a-şi reduce amprenta de carbon. Oraşele ecologice au ajuns la mare căutare, interesul pentru ele crescând anul trecut cu 48%.
Agroturismul este un alt trend aflat în creştere. Fermierii antreprenori invită călătorii să le dea o mână de ajutor, să îşi creeze propriile produse din lapte natural sau din fructe şi legume bio şi poate chiar să rămână peste noapte.
Pescuitul pe lac combină două pasiuni, mâncarea şi călătoria, iar călătorii anului 2020 vor să prindă singuri peşte. Pinterest spune că „pescuitul pe lac” a crescut în căutări cu 274%.
Drumeţiile au revenit şi ele în ultimii ani. Călătoriile în natură vor fi mult mai căutate în 2020, an ideal pentru cei care iubesc plimbările prin pădure, alpinismul sau scăldatul în izvoare termale.