Senatul Statelor Unite a adoptat joi după-amiază, în unanimitate, o rezoluţie prin care este recunoscut genocidul otoman împotriva poporului armean.
Alte trei tentative de adoptare a proiectului de rezoluţie, iniţiat de senatorul democrat Bob Menendez, fuseseră blocate de senatori republicani, la solicitarea Preşedinţiei SUA, care se teme că Administraţia Recep Tayyip Erdogan va reacţiona vehement, în contextul tensiunilor bilaterale, potrivit Mediafax.
Un proiect de rezoluţie similar a fost adoptat deja de Camera Reprezentanţilor. Nu este clar dacă preşedintele Donald Trump va promulga proiectul.
Reacţiile Turciei la această decizie au venit în câteva ore, prin vocea lui Fahrettin Altun, directorul de comunicare al Preşedinţiei de la Ankara.
Într-un mesaj postat pe Twitter, acesta a afirmat că „istoria va arăta că aceste rezoluţii adoptate de unii membri ai Congresului SUA sunt acţiuni iresponsabile şi lipsite de raţiune. Aceşti congresmeni vor fi consideraţi în istorie ca fiind partea responsabilă pentru afectarea pe termen lung a relaţiilor dintre cele două naţiuni.
Fahrettin Altun a atras atenţia şi că, „în ultimele luni, unii membri ai Congresului SUA au încercat în toate modurile să ignore punctul de vedere şi sensibilităţile unui aliat NATO, acţionând iresponsabil pentru tensionarea relaţiilor bilaterale. Proiectul sancţiunilor adoptat ieri (miercuri n.r.) şi rezoluţia privind Armenia adoptată astăzi (joi n.r.) în Senatul SUA periclitează viitorul relaţiilor bilaterale.
Relaţiile dintre Turcia şi NATO sunt tensionate din cauza deciziei Ankarei de a achiziţiona un sistem antiaerian rus de tip S-400 şi din cauza intervenţiei militare turce împotriva grupurilor insurgente kurde din nordului Siriei.
Genocidul armean s-a derulat în cea mai mare parte în anul 1915 şi a fost orchestrat de către „Junii Turci”, partidul de la putere de la Constantinopol.
Peste un milion de armeni (cifrele diferă în mai multe surse) care au trăit pe teritorul de astăzi al Turciei au murit în urma deportărilor, foametei şi masacrelor derulate în această perioadă. Motivul a fost că Junii turci îi vedeau pe minoritarii armeni un obstacol major în calea unificării etnice din Anatolia şi a expansiunii otomane în ţările de limba turcă din Asia Centrală. Citeşte mai multe despre acest subiect în articolul Genocidul împotriva armenilor.