Cât de rapid va ajunge alimentaţia 3D în farfuriile noastre?

În urmă cu 6 ani scriam despre mâncarea viitorului, întrebându-ne dacă proiectul finanţat de NASA, care urmărea printarea alimentelor din prafuri şi uleiuri, va avea succes. De atunci se discuta despre „sfârşitul erei în care oamenii aruncă mâncarea”, deoarece se avea în vedere şi producerea unor cartuşe sau caspule folosite în printare, care să coţină substanţe organice esenţiale ce urmau să aibă un termen de valabilitate de 30 ani.

Unul dintre punctele sensibile din spatele acestui proiect era, desigur, nesustenabilitatea planetei odată ce populaţia va creşte. Cercetătorii susţineau încă de atunci faptul că actualul consum de carne nu va putea fi susţinut în viitor, aşa că se gândeau inclusiv la varianta extragerii proteinelor din insecte. Îmbinarea glucidelor, a fibrelor, a grăsimilor şi a proteinelor ar urma să fie calculată astfel încât fiecare persoană să aibă o dietă echilibrată.

Astăzi, ne întrebăm dacă alimentele printate 3D reprezintă viitorul sau deja prezentul. Dacă luăm în calcul faptul că în acest an au avut loc primele teste în căminele de bătrâni din localăţile Halmstadt şi Helsingborg din Suedia, putem spune că alimentaţia 3D este pe cale să devină ceva comun în vieţlile noastre.

Care sunt provocările industriei de alimente printate 3D?

Credit foto: http://www.flickr.com/photos/doctorow/22857950144

Inginerii trebuie să aibă în vedere anumite aspecte cheie atunci când lucrează în dezvoltarea acestei industrii. Nu este totul la fel de simplu precum realizarea unei imprimante obişnuite 3D, pentru că atunci când vorbim de alimente, apar noi elemente delicate:

• fiabilitatea şi precizia – este nevoie care printarea 3D a alimentelor să fie cât mai exactă şi ca toleranţa să nu-i supere pe consumatori, iar pentru asta este nevoie de multe încercări şi de timp;

• viteza – printarea 3D a alimentelor este fără îndoială interesantă pentru cei care fac prima dată o astfel de experienţă, însă deocamdată, procesul de preparere al unei mese durează foarte mult, lucru care o face, momentan, neproductivă.

• textura – în prezent, imprimantele 3D alimentare nu propun varietate din punctul de vedere al texturii, iar la acest capitol trebuie lucrat foarte mult, pentru că oamenii sunt obişnuiţi şi chiar simt nevoia să consume alimente cu cosistenţe diferite;

• siguranţa – în primul rând, este vorba despre igienă şi în al doilea rând, este vorba despre efectele unei astfel de alimentaţii asupra sănătăţii noastre;

• costul – această tehnologie va putea fi utilă pentru uz personal, numai dacă preţul pentru achiziţionarea şi menţinerea aparatului va fi avantajos, precum şi în ceea ce priveşte calitatea şi costul cartuşelor alimentare.

Atunci când producători vor reuşi să pună la punct imprimantele 3D din toate aceste puncte de vedere, ne putem aştepta la schimbări majore în alimentaţia noastră.

Primii paşi în acest sens sunt făcuţi. În prezent, diverse maşinării sunt capabile de a realiza: pizza, paste, dulciuri, băuturi cu desene, brânzeturi, clătite şi alte tipuri de preparate.

Alimentaţia 3D pare să fie o soluţie necesară pentru hrănirea urmalilor noştri şi pentru a le face viaţa mai uşoară astronauţilor care pleacă în tot felul de misiunile spaţiale, dar poate fi privită şi ca o modalitate de a redefina arta culinară, deschizând noi orizonturi în acest sens.

Cum va fi aceasta adoptată însă de către vegetarieni, vegani şi naturopaţi, rămâne de văzut. Încă nu există în ofera niciunei case de pariuri un pariu legat de acest subiect, însă semnele sunt clare că, peste cel mult un deceniu, subiectul alimentelor 3D nu va mai fi ceva ieşit din comun. Specialiştii se aşteaptă ca în următorii ani, printarea 3D a alimentelor să fie prezentă în din ce în ce mai multe restaurante, chiar dacă, probabil, va mai trece mult timp până când bucătarii vor putea fi înlocuiţi complet de către roboţi.