A fost stabilită culoarea anului 2020
Pantone a anunţat că albastru clasic, o nuanţă care aminteşte de cerul de la amurg, va fi culoarea anului viitor.
„Este o culoare care anticipează ce se va întâmpla în continuare. Ce va aduce viitorul pe măsură ce trecem în orele de seară? Aceasta este o întrebare pertinentă înainte de a porni într-un nou deceniu”, a explicat Laurie Pressman, vicepreşedintele Pantone Color Institute, cel care selectează culoarea anului, potrivit Mediafax.
Institutul Pantone Color a declarat că a recunoscut sentimente similare de instabilitate care au cuprins întreaga lume, din Statele Unite ale Americii până în Regatul Unit, în Hong Kong, Siria şi pe tot globul. De aceea, au ales o nuanţă care oferă siguranţa, încrederea şi conexiunea pe care oamenii o pot căuta într-un mediu global incert.
Alegerea culorii anului nu este aleatorie. Compania studiază influenţa pe care culorile o au pe plan mondial, în artă şi în industria divertismentului. Importanţa unei culori poate să provină şi din anumite criterii tehnologice, din disponibilitatea noilor texturi şi a efectelor pe care o culoare le are asupra lor.
Coraiul cu irizaţii aurii – Living Coral – a fost desemnată culoarea anului 2019.